Timișoara de altă dată… Când te întorci în trecut, călătorești de fapt într-o lume care nu mai există și pe care o stăpânești doar tu. Se află doar în propria ta minte și are culorile, atmosfera și personajele de care doar tu îți amintești. Nimeni nu împarte cu tine exact aceleași amintiri, chiar dacă trecutul trăit împreună este același.  Și totuși…  

Timișoara secolului trecut pare aceeași pentru noi toți, recuperată pentru cei tineri ca un oraș „altfel”, demn de a fi cunoscut. Neîndoielnic, dacă e salvată starea de dinaintea prezentului, cea a copilăriei noastre, a adolescenței și a maturității tinere din anii de la mijlocul secolului trecut, poate deveni un model pentru generațiile următoare. Și mai este un alt amănunt important de care nu trebuie să uităm: deși este vorba despre gând sau imaginație atunci când ne referim la aducerile noastre aminte, o amintire trece și prin corp. Totul este mobilizat și în inimă, nu numai în minte, iar ritmul amintirilor produce o energie ce revine mereu senzuală și reală. Aici și acum. 

Din păcate, odată cu trecerea anilor, suntem din ce în ce mai limitați: nu mai putem afla detalii despre întâmplările trecute de la cei care ne-au bucurat copilăria și nu mai sunt printre noi. Din această neputință se naște însă o strădanie subtilă, necesară pentru a trece dincolo de frontierele trecutului și a ne transforma amintirile într-o experiență a prezentului, într-o partitură stabilă, dar și dinamică în același timp, care cuprinde luminos, așa cum o spune și Rainer Maria Rilke, tot spațiul interior al lumii noastre. Al unei lumi întregi, invizibile acum, dar conturată în acest Banat al habsburgilor și, apoi, al românilor, fie ei interbelici, comuniști sau postrevoluționari, care au trăit într-o Timișoară a etniilor de toate felurile.