Armonia aceea de pe Bega – și nu neapărat pentru că râul curge lin (poate odată cu răul), ori fiindcă acolo, grație vegetației, viața e roz (de) cireș japonez în marea invazie și pace magnolă, ci de la atâta lumină.

Hoinărind pe canalul Bega, când pietoni pe malul acestuia, când cu diverse ambarcațiuni, admirând și intrând, în ordinea cronologică a edificării, prin efracție, precum intrușii, pe acolo pe unde doar timpul mai trecea, în intimitatea rezervoarelor turn, „castele” de apă din Fabric și Iosefin (ambele adevărate bijuterii, valoroase opere de arhitectură industrială, dezafectate însă, invadate de iederă și viță canadiană, dincolo de care încă se mai întrezărește efectul estetic de simplitate dar mult bun gust „obținut mai degrabă prin alegerea artistică a proporțiilor și prin soliditatea execuției, de primă calitate, decât prin excesul decorativ al secțiunilor, utilizând un limbaj plastic abstract, reprezentând faza ultimă, cea mai evoluată a stilului anilor 1900”) și a hidrocentralei, ale căror restaurări le așteptau cu nerăbdare…