Frumoasă-n pat și carte-n „Eminescu”
aveam, și stări civile-n pase à la,
pe rând: Vogl, Raffinsky, Wetzer, ce-s cu
Montevideo,-n cer, lângă Mehala

maidanelor lui Tänzer, Pitea, Holz
și-a varului din casa Deheleanu,
cu-al Semilunii,-același, de la colț,
din care cornere bătea sultanul,

de n-ar fi fost fachir Rolf Kotormány,
să înfășoare plasele în lobde
ca, dintre ultimii veniți prin ani,
Bădeanțu Petre, poate ultim ciob de

Copacabană spartă fără leac,
precum omorul dinlăuntrul fașei.
Un pat, o librărie, câte-un fleac
aveam, când m-a trezit Fântâna Pașei,

la masă,-n bar, în față c-un Hagi
și c-un aga, Mehmet, cât Eugeniu
să cred, cu nume mirosind a ghi-
limele, că-s o pace în domeniu,

că „Unde-i”, pot, strigând, deodată, „(merde-)
neaua de-azi an?!”, silabisind: „Post-script i-s!”,
muta flămând un puc, pe Balta Verde,
cu crosa unei alte ierni la striptease.

În Franzstadt, să ni se aprindă-n joagăr
de tăietori de frunze un inox
din bara unsă-n lungul ei cu Jäger
de pulpele c-un singur echinox:

de primăvară — prin Pădurea Cioca,
sau prin Crnjanski, prin atâți salcâmi,
cât mahalelei să-i răsune o, ca
un Marș Turcesc, fereastră! — Unde îmi

mai sunt bancnotele cele mai mici
și Marius, cognomenul meu de noapte,
și ale tale, Cristi, parcă-ți zici,
și-ale lui David, când atât de coapte

par stelele, încât se crapă ușa
în Újváros?! Deci totul încă nou:
aroma baițului cu lac ce nu și-a
pierdut Alesiile din ecou,

dar s-a păstrat în vocile de-Alione,
pe toți ne va scuti de dușuri reci
în zori, când la iubite ca la bone,
întorși vom fi, cu fețele în geci,

prin Avram Iancu, Piața celor Trei
Biserici, și, de-o poftă-acolo ni-i,
vom risipi dublurile de chei
de-acasă-n cele patru colonii,

prin Ocico,-Anhauer să ne aștepte-n hol
și în sufragerie, Weisz, a bea
un ceai voind cu Ronaț dând ocol
băii fierbinți, când Blașcovici, abia

ieșit din dormitoare prin balcoane,
bucătăriei-i cere-un mic dejun,
ca Sepi II pe cel, dintre baloane,
lui Lazăr Sfera, mai rotund, mai bun.