Filosofem
Sâmbătă dimineața, vin cu traista pe bițiglă de la piața din Lipovei. E vreme însorită, mă gândesc să merg mai încolo până la Pădurea Verde să fac o plimbare. Fără vreun motiv anume, fredonez un cântec de drumeție al interpretului de șlagăre germane Heino. Orașul s-a trezit la viață, păsările zboară de colo-colo, vânzătorii de fructe și legume te îmbie cu produsele lor, avioanele trec deasupra noastră legând diverse puncte de pe planetă… Mă gândesc cu serenitate la dubioșii pe care i-am cunoscut în Quartieri Spagnoli din Napoli, la jocul și comportamentul atipic al baschetbalistului Nikola Jokić care face furori în NBA, la recordurile și puterea mentală a lui Novak Djoković, respectat de unii și contestat de alții, la friptura care mă așteaptă acasă la prânz și la multe alte chestii mărunte, imposibil de cuantificat și reținut. Am citit recent că mintea omului procesează peste șase mii de gânduri pe zi. Unul dintre ele, pe care l-am prins en passant în timp ce așteptam să trec strada la semafor, a fost rostit la terasa birtului Dumbrava, sub forma dezvăluirii ontologice supreme, de către un client comeseanului său: „Bă, cel mai nasol atunci când ești beat e să ai grijă de altul mai beat decât tine“.
Nu știu de ce, dar am impresia că tocmai acest raționament deductiv le-a estompat pe toate celelalte și-mi va ocupa restul weekendului.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.