Freidorf

O mamă ce-și agață barza-n
cui, când Maureen, pe Johnny, „Jane”
îl învăța să-i spună (ce-i,-n
Planeta Bleu, un nume: Tarzan?!),

mi se părea copilăria,
ca Freidorful, după ce lent-ul
Hencz Ștefan, singur cu Solventu,-n
carlinga MiG-ului, dar și a

lui însuși, cheltuindu-și sulta
de sol a vieții, cum primata
Cheetah, vreo opt decenii gata
va da, dăduse catapulta,

de tânăr, la gunoi de îngeri
și dracului pentr-un „sat liber”,
tăind trei sferturi, de pe fider,
dintr-un minut de cer cu strângeri

de inimă, de mână calde.
Pe-atunci, numai prezentul mi-l me-
ritam cu capu-n nori și-n filme,
și-n ale mele celelalte.

Habar n-aveam că,-n Szabadfalu,
pe-Ardelului, ca să ascut o
umbră-a Liceului Auto,
sărindu-i studenției calu’

putere, voi avea s-apar
zâmbind că, în sfârșit, c-un plic,
ieșea în stradă un amic
să pot poeme la tipar

să dau, văzându-mi prima carte,
și peste cap un whisky sec,
și încă patru-cinci să-nec
în sângele-mi de șapte arte.

Și cum era apus de an,
chiar mă purtam ca un zugrav, -ici-
colo văruind, pe Slavici,
paltonul meu cu parmezan

din ziduri învechite, ras
în iarna plină-a unui opus
de înălțat, la Sfântul Rochus,
cu orga Wegenstein, sub ceas.

Privire moale-n loc de sweater
lui Petőfi i-am dat în parc,
voind pe-o bancă să mă-mbarc
în „Pennsylvania” lui Peter

Johann Weissmüller, pentru aur
olimpic, doar ca să parvin,
în stația „Stan Vidrighin”,
și eu cât Balta cu Balaur.

Visam că-n vis, pe șlepul „Kato”,
mi-apare generalul Bem
în poză pe coperta crem
ca mâna fetei ce mi-a luat-o

de la-mprumut pe termen scurt
și a plecat, în orice caz,
cu ea în brațe pe-alt barcaz,
„Suzana”, tot după un furt

din mine-al unui dar feeric,
atât de scump, de-atâta vreme,
că îmi spuneam: „Și-Elsaß s-o cheme,-mi
voi lua-napoi din întuneric!”.