Un pepene-și, pe Peneș
Curcanul, deschidea
miezul prea crud și leneș
de cerșetor sadea,

când am ajuns în Fabric
și Bega mi-a părut,
ca trasă fiind la abricht,
o fată cu păr ud.

(Trecusem pe Hauptgaße,
și unei farmacii-i —
cu mintea-n Șase Case,
visând feronerii —

cerusem „hap”, ca însuși
al febrelor delfin,
iar domnul Kovács prânzu-și
părea că ia — și-un vin!)

Casa pe colț cu Badea
Cârțan o căutam —
doar un prieten, ce-a de-a 
(și-aici, nu fac tam-tam!)

minune-a lumii opta,
să dorm cât un peruș,
să nu mai stau în propta
ferestrelor per uși.

Așa-am rămas pe-acolo
cam douăzeci de ani —
Taverna din subsol o
știu chiar și fără bani,

cum știu prea bine ce n-a
văzut strada Paris:
Alsacia, Lorena 
și cât le-am fost și li-s

de credincios, ca turnul,
pe-a doua, înălțând
mai greu decât saturnul
un dor, din când în când,

de fabrica de-odată,
de lenjuri și ciorapi:
o zare tricotată
ce-l lua dintre priapi.

Pieței de fân sunt acul
și-acum, de câte ori
înaintez ca racul
printre cartofi și flori

spre Gara de pe Kogăl-
niceanu, cea de Est —
și, dacă nu cu Google,
pe jos găsită,-n rest.