Gara de Est

✦

Trenul trecea cu viteză prin Pădurea Verde. Fumul locomotivei se înfășura în crengile golașe, din vârfurile cărora picura în pământul înecat de ape, acoperindu-l cu o pătură groasă de aburi. Ilie își vârâse țeava armei pe geamul din stânga cabinei și privea atent prin cătare. Alături, pe o tavă, așezase trei încărcătoare. În timp ce aștepta, își mișca degetele compulsiv. Din când în când lovea cu unghia în oțelul căștii. Sunetul rece îl liniștea. Mai aveau câteva minute până la blocurile care mărgineau orașul, de unde, în fiecare zi, se dezlănțuiau hoardele de moroi care încercau să se cațere de vagoane și să ajungă la ei. 

Mecanicul privea atent la acele care se împingeau în limita roșie a cadranelor. Aruncase mai multe lopeți de cărbune în gura deschisă a cazanului, iar flăcările se învârtejeau peste margini. Era pregătit să încetinească, apoi, după ce treceau de triaj, să accelereze. 

– Ești gata, neaˈ Vasile? îl întrebă Ilie în timp ce apăsa siguranța mitralierei. 

– Da, mormăi bătrânul fără să îl privească, apucând frâna cu grijă. 

– Vezi cum te miști, nu cumva să rămânem dracului pe aici. Ai înțeles?

– N-ai grijă. 

Trenul ieși dintre copaci și hurui la intrarea în oraș. Trecu pe lângă blocurile părăsite din dreptul fostului UMT și continuă neabătut spre Gara de Est. Ilie zări o umbră cu coada ochiului, se întoarse pe geam și apăsă pe trăgaci. Gloanțele se împlântară în pieptul unui moroi care se agățase de ultimul dintre vagoane. Mortul căzu la pământ și se rostogoli peste pietre. Un altul apăru chiar în dreptul lui, de după gardul unei case. Deschise larg gura, zbieră și o luă la fugă după ei. Ilie îl seceră. Procedă la fel și cu următorul. Glonț după glonț, până ce arma îi țăcăni sec. Scoase încărcătorul și îl băgă pe următorul. 

– Ești gata? strigă Ilie spre el.

– Gata. 

Mecanicul apăsă maneta, iar trenul scârțâi violent în timp ce încetinea. Vagoanele se izbiră unele în celelalte, iar din interiorul lor, Ilie le auzi, răzbiră câteva plânsete speriate. Roțile scrâșniră peste încrengăturile care se despărțeau și se uneau fără sens. 

Țac. Macaz. Țac. Alt macaz. 

Cristian Vicol, fragment din povestirea „A patra pecete” în volumul „Anotimpul țânțarilor”, Editura Casa de pariuri literare, București 2021