Elisabetin

Mai nimic despre Romy,
mai mult despre Alain —
Timișoarei, când pomii-
inumărasem din tren

coborând și-mi păreau,
noaptea, spre Tinereții,
împreună un sau
între „vieți” și-„ale vieții” —

nu știam, fiind cănii
amintirile-mi pete,
cât să-mi zic: „Fiindcă mi-i
numai foame și sete!”.

Teatrul doar, de Păpuși,
căutam și, mai sus,
o fereastră ce nu-și
uda floarea că nu-s

nici măcar în Sinaia,
dacă-n 8, de la gară,
mă urcasem cu claia
mea de vise de vară,

și, trecând de Maria,
ca Luigi de Irma
un pumnal din chiria
Beau-Rivage, după firma-i

de hotel genevez
cu ieșire la moarte
într-un ultim amiez
și așa mai departe —

pentru Sissi, așa —,
mă pierdusem puțin
prin orașul cu ea,
nu cu Franz, Iosefin.

Iar în Marschall, palatul,
promiteam să mă tund,
fiindc-o luasem de-a latul
pe un splai fără fund,

rătăcindu-mi adresa
lângă Flavia, dar
cu de Sztára, contesa,
într-un drept buzunar

al sclipirii de-apoi,
precum Poarta frumoasă-n
Piața Plevnei, la 2,
fără Szilárd acasă.

Iar la Johann, păunii,
printre bufnițe, -n front,
peste drum, drumul lunii,
Jakob Klein c-un discont:

o vioară în mâini
de femeie în loja
câtor glasuri de câini
arătând Gheorghe Doja,

spre Capela Mariei,
unde Mühle o roză —
ca, pe fața hârtiei
de ziar, într-o poză,

Romy, -n Sissi, rotund ghe-
lir al morții ce-a fost —
se făcea, din Die Junge…,
că uita pe de rost.

Eram „1” rescris „i”,
prima oară cu glanț,
mult mai mult pentru Sissi,
mai deloc pentru Franț.