Cum e acolo?

Stau la masă într-o tavernă cu un prieten – poet, guenonist, ludist – cu care de multe ori învârteam cuvinte și sensuri ca pe niște titireze până când ne prăbușeam în râsul ….ei. Acum, însă, suntem sobri, înconjurați de o liniște suspectă. El, preocupat de adolescenta cu care poartă un dialog, eu, prăbușit în mine, parcă legat de o forță externă ce mă ține captiv în propria minte. Totuși, cu un efort de care nu mă credeam capabil, cu o voință mentală ce rezistă celor mai puternice anestetice, reușesc să deschid gura. – Mă iertați că intervin dar trebuie cu neapărare să spun asta. Ca artist, ca să obții ceva important, să-ți realizezi viziunea, este important să fi dedicat total. Nu poți să faci artă ca hobby, fără sacrificii, fără suferință… și nu mai știu ce banalități am îndrugat. M-a frapat că aproape nu aveam voce. Cuvintele ieșeau chinuite, într-un registru abia audibil, șoptite, de fapt hârșâite, ca o voce din adâncul unei minți tulburi. Deodată sunt afară; niște scări, o potecă pietruită, între două garduri de tufe. Nu-mi pot da seama nici acum, treaz, unde putea fi asta, nu cred că am mai văzut locurile astea; atmosfera, aerul inspirat, lumina, cerul, păreau mediteraneene. Ajung în fața unei verande de sticlă, asemenea unui solar. În spatele ușii transparente este bucătăria. Ah, da. Venisem să fac cafea. În ibricul albastru cu smalțul sărit trona un cartof fiert. Cine a făcut asta? O mai fi cineva pe aici? După câțiva pași mă aflu în încăperea învecinată unde mă întâmpină în picioare silueta unui bărbat în vârstă, costeliv, blond, cu ochi albaștri și fața senină. Mă uitam la el mirat. Era învelit de sus până la picioare într-o folie de celofan, înfășurată de mai multe ori, semitransparentă. Tatăl meu!

– Cum e acolo? îl întreb. Mă privea senin, aproape zâmbind, sau așa mi se părea mie. Liniște.

– Cum e acolo?, repet întrebarea cu privirea lipită de apariția stranie.

Încet, în relanti, silueta s-a înclinat până a ajuns întinsă pe orizontală, fără însă a se izbi de podea. În același moment s-a rostogolit și s-a transformat într-o carpetă. Șocul a fost prea mare ca visul să continue. M-am trezit. Tatăl meu nu mai e din 2007.

*

n.r. Textul descrie un vis. Locul asociat textului de către autor este Piața Badea Cârțan.

Foto: Detaliu clădire din Piața Badea Cârțan