Într-o după-masă însorită, cei patru prieteni s-au grăbit să se întâlnească în Piața Unirii, acolo unde îi chemase Mihai. Caietul fusese la el câteva zile și băiatul observase ceva.

− Nu știu dacă ați văzut, dar, din loc în loc, în colțul din stânga jos, pe anumite pagini sunt notați niște ani și câteva cuvinte cu litere înghesuite. Am adus caietul să-l vedeți și voi, poate știți ce e cu aceste însemnări.

Copiii se repeziră spre caiet, privind cu atenție. Într-adevăr, pe pagini răzlețe, aparent fără nicio logică, cineva scrisese mic, abia lizibil, ani și, în dreptul lor, câteva cuvinte.

Au găsit mai întâi, pe pagina a doua, cea cu denumirile Timișoarei, scris de-o șchioapă cuvântul „Baradulim”, însă Mihai apucase să cerceteze înainte și aflase că așa era numită cetatea Timișoarei pe o hartă din secolul al XIV-lea.

Cora s-a gândit că poate este vreo legătură între ani și alte însemnări… aşa erau „Poarta Forforosa” şi „anul 1716”, scrise mic, încât de abia le-a putut citi. Pe aceeaşi pagină mai scria aşa:

Timișoara, popas de desfătări și hodină, teatru al dramelor de coroană, reședință strălucită, adăpost năpăstuit de urgii sângeroase, schimbat în sălaș de murdărie orientală când Islamul își chemă, timp de mai bine de o sută de ani, de pe minarete, credincioșii ce înecaseră toate câmpurile Banatului, Timișoara tuturor amintirilor o întâlnești dacă ocolești încetișor străzile liniștite, ce duc de la castelul roșu, al lui Huniade, prin fața cazărmilor bănățene, a caselor vechi, de piatră, către ruine, către porțile dărâmate ale cetății. Casa unde a găzduit Eugeniu de Savoya, cel care a smuls din mâna turcilor Timișoara, încă o poți vedea. (C.I.)

− Cred că trebuie să fim atenți la detalii, să identificăm locurile despre care se vorbește în caiet, precum și personajele istorice care au vreo legătură cu aceste locuri, încheie Cora.

− Eu cred că cel mai bine este să ne despărțim, a spus Ștefan, aşa vom rezolva dilema aceasta mai repede. Eu merg pe strada Eugeniu de Savoya, la casa cu același nume.

− Merg eu în Piața Libertății, zise Mihai, uitându-se peste ochelari. N-am lămurit ce s-a întâmplat cu ea după ce au plecat turcii… Poate aflu ceva, mai ales că, în dreptul paginii din caiet, în care se vorbește despre turci, apar şi alte date, scrise la fel de mic. De exemplu, apare anul 1756 și numele Sfântului Ioan Nepomuk.

− Noi rămânem în Piața Unirii și vă așteptăm. Ne întâlnim aici, într-o oră, spuse Cora, urmărindu-l cu privirea pe Andrei, care alerga când într-o parte, când într-alta, după porumbei.

Băieții au plecat, lăsându-i pe cei doi frați în principala piață istorică a Timișoarei.

Cora privea cu uimire și admirație, ca de fiecare dată când se afla acolo, Domul romano-catolic, construit în secolul XVIII, în stil baroc, și Biserica Ortodoxă Sârbă, Palatul Baroc, ce adăpostește Muzeul de Artă, toate palatele și clădirile dimprejur. În centrul Pieței, se ridică statuia Sfintei Treimi, realizată în 1740, în memoria celor care au murit de ciumă, în perioada 1738-1739. Cora ştia că piața fusese construită în 1733 şi s-a numit, la început, Piața Losonczy, după numele comitelui Ștefan Losonczy. Numele de Piața Domului sau Piața Unirii i-a fost dat în 1919, pentru că aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara, după Marea Unire din 1918.

− Mi-ai promis că îmi arăți ceva, o trezi Andrei, din reverie, pe Cora.

− Îți arăt, dar, mai întâi, ascultă. Tu știi că în Timişoara mai este o piață, ce se numește Piața Traian, realizată după modelul Pieței Unirii? Acolo erau, pe vremuri, găzduite târgurile săptămânale și obișnuita piață zilnică a cartierului istoric Fabric.

− Știu de Piața Traian. Pe acolo trecem des cu tramvaiul, zise Andrei, atent la ce-i spunea Cora.

− Privește acum în jos, la piatra de pe caldarâm. Ce vezi?

− Parcă este ceva sculptat. Seamănă… Da! Seamănă cu harta Timișoarei, cu cele nouă bastioane. Ce interesant! Auzi, să găsești harta orașului pe jos! Dar unde sunt acum cele nouă bastioane?

− Dintre toate, se păstrează doar Bastionul Maria Theresia, care a fost renovat atât de frumos. Celelalte au fost distruse și se mai văd doar fragmente din ziduri. Ia gândește-te: unde ai mai văzut ziduri dintr-acestea?

− La Piața 700 și lângă Parcul Botanic.

− Bravo!

− Mi-ar fi plăcut să nu fie distruse și să putem vedea toate zidurile cetății…