Totul fusese perfect până în acel an 1984.

În fiecare dimineață, la șase și jumătate fix, Peter era în fața porții lui frate-său. Exact la aceeași oră, Hans își închidea servieta cu pachetul pregătit de Milena și cobora cele trei trepte ale casei. Până la fabrica Banatul, unde lucra Peter, care era tot merceolog, făceau șapte minute pe jos. De la Banatul până la Guban, Hans mai făcea două minute. Cele două mari fabrici de pantofi ale Timișoarei erau practic lipite una de alta. La trei și cinci după-masa, se regăseau în formație și făceau drumul retur. Soțiile lor lucrau în centru, la magazinul Bega, așa că povestea de dimineață se repeta o oră mai târziu, când Gabi a lui Peter o aștepta pe Milena, pe strada Tigrului, și se însoțeau spre tramvai, în Piața Traian. Gemenii lui Hans, Armin și Ingrid, erau mai mici cu un an decât Marco al lui Peter, dar tot împreună au crescut, au mers la școala generală 5, în Prințul Turcesc, și mai departe, la Liceul Lenau. Se adunau în fiecare sâmbătă în grădină la Peter, în pavilionul făcut de mâna lui, sau acasă la Hans, iarna. În concedii mergeau împreună, la fel își petreceau revelioanele, iar fiecare dintre frați nășise copiii celuilalt. O relație de familie ca în filme se stricase dintr-o dată.

Nimic nu răzbătuse însă în afara familiei. Niciunul dintre ei nu povestise cauza vrajbei. Lumea din cartier își dăduse seama de mult de răceala dintre ei, dar în afara unor scenarii care mai de care mai fanteziste, nimeni nu știa nimic. Kati neni, care stătea mereu afară la stradă, auzise sau născocise – la ea nu puteai fi sigur niciodată de sursă – că Peter se dăduse la soția lui Hans. Peste câteva zile însă, cele două cumnate o găsiseră în poartă pe când veneau de la lucru. Și-a luat atunci Kati neni un perdaf care a ținut-o în casă vreo două zile, spre disperarea vecinelor, văduvite de știrile zilnice. Cumințită o vreme, nu s-a astâmpărat și a lansat un nou zvon, că Peter i-ar fi furat fratelui său niște bani din bucătărie sau din șpais, undeva de pe-acolo. De data asta a aflat Hans, care, toată lumea știa, era calmul întruchipat. A găsit-o pe babă într-o ședință de informare cu vecinele, s-a oprit în fața ei și i-a spus cu vocea lui groasă:

˗ Auzi, Kati neni! Frate-meu nu mi-a furat bani, mi-a furat chiloții puși la spălat de nevastă-mea. Am auzit că i-a ascuns la matale, că stai la două case distanță de el. În șpais la dumneata i-a pus, nu vrei să mi-i aduci?

Baba a căpătat o nuanță de roșu pe obrazul îndeobște pământiu și a îngăimat un soi de protest, în vreme ce vecinele au șters-o rapid.

˗ Să-ți fie rușine, că ești femeie cu părul alb și te ții de prostii! Vezi-ți de treburile matale, să nu mai vin a doua oară! […]