Autobuzul* ajunge la capătul traseului, adică în stația de lângă Catedrala Mitropolitană. Bărbatul de lângă tânăra cu palton roșu și ten de madrilenă se ridică primul, iar ea îl urmează. Fiind pe locul de către culoar, face un pas în spate, lăsându-l pe partenerul ei să o ia înainte. Omul nu pricepe, dar nici nu-și bate capul. Astfel, ea câștigă câteva secunde în plus ca să-l admire pe Radu. Acum, că sunt amândoi în picioare, se vede că sunt de aceeași înălțime, un metru optzeci, lucru care pe el îl fascinează și, evident, i-o spune cu voce tare, din priviri. Timpul, care abia s-a scurs de-a lungul ultimelor trei stații, curge acum pe repede înainte. E ultima lui șansă.
*
n.r.: E vorba de autobuzul 33, care pleacă din calea Șagului
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.