Dragă poezie

Află despre mine că sunt necăsătorit, angajat al unei întreprinderi timișorene.

Deci nu sunt student ori vreun poet de patruzeci de ani tânără speranță

a poeziei românești.

Cu toate astea m-am hotărât să-ți scriu pentru a ne da întâlnire

într-una din serile următoare la cafeneaua „Tarom”.

Mă vei recunoaște ușor după plete și ceașca de cafea

care îmi va tremura în mâini de îndată ce mă vei privi puțin mai insistent.

O singură rugăminte aș avea: să nu care cumva să vii îmbrăcată cu vreuna

din rochiile proletcultismului ori în vreo bluziță stil poezie patriotică contemporană

înflorată cu chipurile marilor voievozi ai neamului ori cu vreun sutien

gen articol de pe prima pagină a câte unei reviste literare în care o personalitate

septuagenară dă sfaturi tinerelor condeie cum se scrie o epopee națională.

Mi-ar face o nespusă plăcere dacă ai veni într-una din rochiile tale de fiecare zi

sau în pantaloni pentru că de fapt tu ai un trup robust și sănătos și cred că

a cam sosit momentul să-ți schimbi puțin câte puțin concepțiile

și să nu te mai bâlbâi prin câte-un poem în care Ștefan cel Mare

și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul.

Altfel să știi că îmi va fi sincer rușine să ies cu tine pe stradă

sau să te prezint tinerilor poeți din generația mea care aici la Timișoara

alcătuiesc unul din grupurile cele mai avangardiste din țară.

*

n.r.: Clădirea în care a locuit poetul Ion Monoran, marcată printr-o placă memorială la intrare, se găsește pe strada General Eremia Grigorescu, nr. 1