Piața Crucii

✦

Povestiri din Elisabetin

Duminică dimineaţa m-am trezit

ca-ntr-un fîlfîit de albatroşi

Albatroşi  în pusta Banatului, wtf? mi-am zis,

dar era bunica, scîrţîia printre nori

cu biţicla ei

ruginită

spre biserica din Piaţa Crucii

(se fac 14 ani de cînd a murit)

Mai spre seară am ieşit să plimb câinele

Homeleşii de la azilul de noapte de pe Brâncoveanu

dansau căluşarii în staţie la 32

Cîţiva buticari chinezi aplaudau respectuos

Din reflex am dat să apăs pe telecomandă

să văd ce se mai întîmplă şi pe alte străzi

Daniel Silvian Petre, „Las Begas blues & alte SCRISORI DIN ELISABETIN”