Cel mai iubit dușman al meu

Dac-ai şti cît de frumoasă erai &

cît de frumoasă era Timişoara

pe-atunci-

parc-am fi rămas singuri acasă,

în Rai,

şi încă nu se inventaseră

cele zece porunci

Pe vremea aia Bega

ni se părea albastră

şi ciorile de la Catedrală

albe ca nişte pescăruşi

şi ne durea în cot că viaţa noastră

era hotărîtă de americani

& ruşi

N-aveam nevoie de nimic

altceva,

ne acopeream noaptea

cu al nouălea cer

De cîte ori făceam dragoste

altundeva

ne simţeam vinovaţi

de adulter

Ce tînăr, ce mişto şi fără de griji

era, pe atunci, Dumnezeu-

nici măcar El nu bănuia

c-o s-ajungi

cel mai iubit duşman al meu