Boemă de Timișoara* (fragment)
Am fost cândva și noi poeții tineri poeții frumoși
și nebuni ai ,,epocii de aur” așa cum o fi rămas ea în istorie…
Nu ne știa mai nimeni – poeți anonimi fără cărți publicate
urlându-ne uneori spre cer sau șoptindu-ne unii altora
poeziile prin spelunci mizerabile, prin grădinile de vară
ale căruțașilor: la Cina, la Oltul, la Ciocârlia, la Șari Neni
și prin cimitire mărginașe, la căpătâiul Ioanei, al Rozaliei
Massong, îngânați de nocturnele lui Chopin, revărsând-se
halucinogen din magnetofonul lui Daniel, o sculă hârbuită,
dar un prieten atât de devotat nouă acel mag bătrân
adăugând impunând în hărmălaia noastră epicureică
tăcerea muzicii astrale ce ne ascundea ne proteja –
totuna cu un pântec ceresc matern diamantin.
Am fost și noi cândva poeții tineri poeții frumoși
și nebuni ai ,,epocii de aur” așa cum o fi rămas ea în istorie…
* A se vedea filmul Boemă de Timişoara de Gh. Șvaițer,
după o idee de Daniel Vughi și Tudor Crețu (2000)
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.