Pictură de Pavel Torony Clădirea din stânga imaginii este Dacilor nr. 13. Virgil Birou a locuit la etaj, având ferestre la stradă.
*
Virgil Birou (1903 – 1968)
Importanța unor oameni de cultură bănățeni va fi mai bine pusă în evidență dacă amintim că Timișoara a devenit parte a României abia în august 1919. Născut în 1903, în comuna Ticvaniu Mare, din actualul județ Caraș-Severin, viitorul scriitor Virgil Birou a urmat cursurile Facultății de Mine a Politehnicii din Timișoara. Din 1932 a lucrat la Servicul Tehnic al Primăriei orașului, apoi la Uzina Electrică, dar vocația sa era literatura, fiind implicat și în viața culturală a Banatului. Împreună cu Ion Stoia-Udrea și Romul Ladea formează un grup activ, cunoscut în epocă sub numele de „Trifoiul cărășean”. În 1932 debutează publicistic în Vrerea, importantă revistă culturală timișoreană din perioada interbelică. În 1936 devine membru al Societății Scriiorilor Români din Banat, iar în 1941 este ales președinte al ei. În 1943 coordonează organizarea la București a Săptămânii bănățene. Din 1957 este membru în colegiul de redacție al revistei Scrisul bănățean. Tot în acel an, în casa de pe strada Dacilor, nr. 13, unde locuia la etajul I, Virgil Birou organizează un cenaclu literar, la care participă Ion Stoia Udrea, Alexandru Jebeleanu, Mircea Șerbănescu, Nicolae Țirioi, Grigore Bugarin, Sofia Arcan, sculptorul Romul Ladea ș.a.
În semn de recunoaștere a contribuției deosebite a scriitorului la dezvoltarea culturii în Banat, la 3 august 2010, pe Aleea Personalităților, în Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara, a fost dezvelit bustul lui Virgil Birou, lucrare realizată de sculptorul Romul Ladea.
Volume publicate:
1940 – Oameni și locuri din Căraș, Editura Astrei Bănățene Timișoara, (ed. I) (însoțit de 48 de fotografii ale autorului)
1941 – Crucile de piatră de pe Valea Almăjului, Editat de Institutul Social Banat-Crișana (însoțit de 80 de fotografii ale autorului)
1943 – Oameni și locuri din Căraș, Editura Asociației Scriitorilor Români din Banat, (ed. a II-a)
1946 – Oglinda lui Moș Ion Stăvan (nuvelă, cu desene de Catul Bogdan), Editura Asociației Scriitorilor Români din Banat
1947 – Lume fără cer, Editura Fundației Regele Mihai I (cartea este retrasă imediat de autoritățile comuniste)
1957 – Lume fără cer, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, (reeditare cu modificări de ordin politic)
1962 – Drumuri și popasuri bănățene (volum de reportaje), Editura pentru literatură, 1962
După decesul lui Virgil Birou, mai multe dintre volumele sale au fost reeditate.
Bibliografie:
Cornel Ungureanu, Literatura Banatului, Istorie, personalități, contexte, Ed. Brumar, Timișoara, 2015
Viorel Marineasa, Virgil Birou, Tabel cronologic, în Virgil Birou, Lume fără cer, Ed. Diacritic, Timișoara, 2011
Grațiela Benga -Țuțuianu, Studiu introductiv, Virgil Birou, SCRIERI I, Ed. David Press Print, Timișoara, 2019
*
„Forfoteala crescu. Cotărițele coborau goale și se întorceau ciorchină de ocnarii care și-au isprăvit schimbul. Cei ce au stat o noapte în apă nu se grăbeau spre paturile lor de odihnă, nici spre birt, ca altă dată, să-și usuce oasele, ci se opriră în jurul puțului. În scurt timp, curtea minei s-a umplut, oamenii și-au predat lămpile și au început să aștepte.
Un timp nu se întâmplă nimic, discutau, fierbeau fără rost dintr-un loc în altul. Vorba li se topi într-un murmur general, care încă nu luase încă formă precisă, aci slăbea, aci se accentua. Mai târziu așteptarea se ascuți, o undă de îndârjire trecu peste capete. Apoi, deodată, la treptele ce se ridicau spre gura puțului, se făcu o tăcere care se întinse încet peste toată curtea. Pe scările de fier se auzi bocănit greu de cizme și, în încremenirea care îi cuprinse, apăru de după prag căciula, umerii fără frică și, în sfârșit, mantaua întreagă a lui Gorbojemsky. Făcu doi pași spre camera de baie, unde avea hainele de mină, slobozind din luleaua mică ultimul fum. Se opri. Liniștea neobișnuită îi ridică privirea.
– Ce-i aicea?”
