Simfonia ruginie din cartierul Fabric. Dacă Iulius Town era un templu de sticlă dedicat viitorului, cartierul Fabric era locul unde trecutul Timișoarei se ducea să moară în mod demn, printre fațade scorojite și miros de malț de la vechea fabrică de bere.

Arthur Scott lăsă în urmă luminile sterile ale Mall-ului și se urcă în propriul său automobil — un Jaguar XJ din 1988, de culoarea frunzei de ceai oxidate, care scotea un sunet de parcă un lord englez s-ar fi dres la gât înainte de un discurs plictisitor. Conducea cu o prudență ostentativă, evitând gropile din asfaltul de pe strada Ștefan cel Mare cu precizia unui deminator.

— Popa crede că biletul de tramvai este o glumă, îi spuse el oglinzii retrovizoare. Dar Popa crede și că pizza cu ananas este o realizare culinară. Lumea e plină de oameni care ignoră evidența, bietul de el.

Arheologia crimei. Arthur opri mașina în apropierea Pieței Traian. Aici, ploaia nu mai părea modernă, părea o ploaie din romanele lui Dickens, care scotea la iveală mirosuri de pământ ud, cărbune și istorie nespălată. Se îndreptă spre o cafenea care nu apărea în niciun ghid turistic: „La Baronul”.

Era un local unde timpul se oprise undeva prin 2002. Mesele erau acoperite cu mușama care imita marmura, iar în colț, un televizor cu tub transmitea fără sunet un meci de snooker. Arthur intră, scuturându-și umbrela cu o mișcare scurtă, aristocrată.