Brief eines Astronauten an seinen Sohn
Es kommt die Zeit, wenn du verstehst.
Die Schwerkraft ist für mich ein Anker, woraus ich mich entreißen muss. Und wenn
du abends auf der Veranda, zu den Sternen Ausschau hältst und es dich fröstelt, frag
mich nicht, wie kalt es bei mir draußen ist. Denn jeder Raum ist nur so kalt, wie man
dort allein ist.
Und höre auf deine Mutter, denn nur sie allein weiß, wieso man auch Zeit in Licht-
jahren messen muss.
Ich sehe den großen Wagen und denke an „The Great Gig in the Sky“ von Pink Floyd,
während ich versuche nach den Sternen zu greifen. Doch der Raum ist nicht die
warme Decke, womit deine Großmutter mich einhüllte, bevor sie gute Nacht sagte.
Wie weit die Sterne damals weg waren, wie weit sie heute sind.
Und vielleicht ist Gott hier draußen und mein Vater wusste nichts davon. Doch ein
Mechaniker kann schwer an Seelen reparieren und sein Overall hat nie gepasst.
Neil wollte auch nur seine Spur im Staub am größeren messen, denn auf Erden bleiben
wir nur so lange.
In Schwerkraft war mein Herz gebrochen, denn sie zog mir meine Jahre ab.
Ich frage mich, wie groß man sein muss, für einen Sternenplatz dazwischen.
Damit du jeden Abend weißt, dass Kallisto nicht allein unsterblich ist.
Scrisoarea unui astronaut către fiul său
Vine vremea când vei înțelege.
Gravitația este pentru mine o ancoră de care trebuie să mă smulg. Iar când
seara, pe verandă, privești spre stele și te înfiori, nu mă
întreba cât de frig este afară la mine. Căci orice spațiu este doar atât de rece pe cât de
singur ești în el.
Și ascult-o pe mama ta, căci numai ea știe de ce trebuie măsurat și timpul în ani-
lumină.
Văd Carul Mare și mă gândesc la „The Great Gig in the Sky” de Pink Floyd,
în timp ce încerc să ajung cu mâna la stele. Dar spațiul nu este
pătura caldă cu care bunica mă învelea înainte să-mi spună noapte bună.
Cât de departe erau stelele atunci, cât de departe sunt astăzi.
Și poate că Dumnezeu este aici, afară, iar tatăl meu nu știa nimic despre asta. Dar un
mecanic repară cu greu suflete, iar salopeta lui nu mi s-a potrivit niciodată.
Și Neil voia doar să-și măsoare urma în praful unuia mai mare, căci pe Pământ rămânem
doar un timp.
În gravitație, inima mi s-a frânt, pentru că ea mi-a răpit anii.
Mă întreb cât de mare trebuie să fii ca să-ți găsești un loc printre stele.
Ca să știi în fiecare seară că nu doar Kallisto este nemuritoare.
(tradus cu ChatGPT)
