Palatul în care se află actuala Prefectură/Consiliul Județean Timiș a fost clădit și destinat Școlii de Menaj ce purta numele Sofiei Imbroane. Proiectată inițial în 1933 de arhitectul Mattias Hubert, clădirea nu a fost terminată din cauza crizei economice din anii ’30. În 1933 moare și Sofia Imbroane. Clădirea este reproiectată în stil neoclasic și finalizată de arhitectul Victor Vlad între anii 1938-1943.

Urmează: Comunicare ținută la Asociația Astra, Secția Folclor, noiembrie 1993 de către Steluța-Crăiniceanu Imbroane (fiica Sofiei Imbroane) 

*

„Sofia Imbroane, licențiată în filosofie la Viena, apoi căsătorită in 1910 și continuând studiile alături de soțul ei (Avram Imbroane) în Germania, unde a audiat mari sociologi, caută să pună în aplicare, de îndată ce se întoarce in țară, cele auzite acolo și transmise deja în serialul de articole „Scrisori din München”, publicate în 1911 în ziarul ,,Drapelul” din Lugoj, în care dezvoltă ideile despre ,,Cultura socială a femeii”. Viața ei este o minunată sinteză între gânduri și fapte, după cum vom vedea.

Părintele meu a cunoscut-o la Cernăuți, unde își dădea doctoratul în teologie și filosofie. Gala Galaction spunea: ,,nu știu dacă hotărârea amicului meu să se căsătorească cu o bucovineancă nu pornește parțial din înflăcăratele lui sentimente panromânești; o soție din plaiurile Bucovinei, adusă pe meleagurile Banatului, era un simbol și o profeție, nerăbdător mângâiată de inima lui Avram Imbroane.”

Sofia Imbroane, născută într-o familie – Topor, răzeși din vremea marelui Ștefan, o familie care a dat românismului din Bucovina multe elemente valoroase printre care pe episcopul Baloșescu

Ea a năzuit, deopotrivă cu soțul ei, spre înălțimile luminoase ale idealului nostru național, căutând spre o societate omenească mai bună. Încă din timpul studenției s-a îndreptat ca, ca studentă a lui Sextil Pușcariu, spre ceea ce a numit ea: scoaterea în evidență a inepuizabilului

izvor de cultură – spiritul poporului – în domeniul industriei casnice naționale. Unul din rezultatele cercetărilor sale folclorice 1-a constituit:

1) organizarea în anul 1911, la Viena, a primei expoziții de artă populară românească ,,Rumänische Banerstube””, interior țărănesc românesc (mobila expusă a fost pirogravată de mâinile sale).

Continuă apoi la Timișoara să urmărească două obiective: 

a) cultivarea simțului gospodăresc la tinerele fete și

b) organizarea de ateliere de țesătorie casnică în mediul rural.

Dragostea ei pentru meleagurile Banatului, care o adoptase, s-a concretizat prin: reanimarea gustului țărăncii bănățene pentru arta casnică națională și înfățișarea acesteia la înalte nivele internaționale

La 6 iunie 1921 organizează în Banat:

2) Asociația Cercurilor de Gospodine, a cărei președintă a fost până la moarte și din inițiativa acestei asociații patronată chiar de Regina Maria înființează:

3) Școala de Menaj din Timișoara, la 1 septembrie 1924, prima de acest fel din tară care a funcționat cu un curs superior de doi ani pentru educația socială a femeii, comitetul școlar lucrând permanent sub conducerea ei.

Era, ca și părintele meu, modestă și total dezinteresată (obișnuia să atribuie meritele exclusiv asociației însăși). Mărturie ne oferă unul din rapoartele Sofiei Imbroane către adunarea generală a Cercului de

Se impunea scoaterea în evidență a unei comori de nepretuit industria casnică bănăeană, propagarea ei. În consecință, se organizau:

4) Expoziții minunate, atât în țară, la Timișoara, Sibiu, București, cât și în străinătate, răsplătite cu premii importante

Colecția de artă populară a Sofiei Imbroane a primit medalia de aur la expoziția din Barcelona (1928), Bruxelles și medalia de onoare la expoziția de la Roma. Expozițiile organizate de ea, cu obiectele sale adunate asiduu din sat în sat, mai bine de două decenii și selecționate cu migală într-o colecție proprie de țesături si cusături, cuprind peste 50 diferite tehnici.

5) în al doilea rând, ceea ce urmărea Sofia Imbroane era menținerea caracterului etnie al industriei bănățene, reînnoind vechea artă națională a bătrânilor noștri și păstrând motivele originale românești, pentru că, datorită neîntreruptului contact pe care poporul bănățean l-a avut cu alte naționalități – în domeniul industriei casnice s-a manifestat tendința țăranului nostru de a părăsi tradiția străbună, nesecatul izvor al artei bănățene – încât se impunea un reviriment, inițiativă luată de Asociația de Gospodine care a înființat la țară centre de țesături și cusături, unde se lucrează după motive originale bănătene, așa cum ne-au rămas din străbuni. S-a hotărât introducerea în școală a războaielor țărănești, numai la acestea putându-se realiza goblenurile și cilimurile autentice. 

Scria în ziarul Renașterea: ,, Sofia Imbroane nu a cunoscut mândria podoabelor personale, ci una singură: mândria caracterului, iar aici n-a avut nici o îngăduință. Pregătită de timpurile care au fost și croită pentru alte vremuri, Sofia Imbroane a fost un suflet chemat să lumineze. Pentru societatea în care a trăit, pentru Banatul pe care 1-a iubit până la cele mai mici cusături, Sofia Imbroane rămâne un simbol, fiindcă a depășit rosturile obișnuite ale femeii casnice, reușind să facă din casa ei un sanctuar de gândire obștească deschisă tuturor idealurilor.”

*

n.r. Fotografie cu fațada laterală a clădirii Consiliului Județean Timiș cu elemente specific românești