Pe ce document i-a plătit 600 de ducați împăratul Rudolf II domnitorului Mihai Viteazul? Și ce legătură are acesta cu Sf. Gerard de Cenad și originea khazară a poetului Mihai Eminescu? Poate MECIPT să deslușească enigma? Let’s flip the damn souvenir coin!
– „Căci unde se vorbește de toate, se poate crede că nimic nu duce la mister, când dimpotrivă, aici se află o taină de însemnătatea cea mai mare”!
Reverberau reflecțiile, slovele pline de înțelepciune ale Sf. Gerard de Cenad; ajunse la noi prin intermediul episcopului Batthyány. În cazul de față, grație succesorului direct, la scaunul diecezan de Timișoara, al sfântului martir, Excelența Sa.
Sub tabloul baroc al Sfântului Gerard de Cenad fusese găzduit simpozionul cum Gratia Dei, primul simpozion științific românesc dedicat integral operei patronului spiritual; cu sprijinul imediat, inestimabil al Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara, în prețioasa și prestigioasa Sală de Recepții a palatului episcopal. Răspândind ecouri, extensii. Răzbăteau alocuțiunile și panegiricele despre Gerard și „locus credibils”, întâmpinându-l pe Constantin încă de pe scările urcate în/pe fugă, cu servieta și pliantul evenimentului în mână.
(…)Constantin se opri gânditor în fața tabloului.
«Gerardo!», murmură… «eroul neelogiat al națiunii! Sau un alt martir pe care se bazează creștinismul având tradiția aceasta păguboasă a martirajului, ficțiune și delir fantastic?! Gerard de Sagredo, o figură tipică pentru perioada în care creştinismul începe să se instaleze în Ungaria. Altădată în carne și oase. Flesh and bones. Acum tablouri, statui și moaște. Cât e mai bun sufletul, cu atât e mai greu destinul! „Hagiografia devine mult mai importantă decât a fost ea vreodată în cultura română și în cultura iudaică! Dincolo de hagiografiile și legendele sfinților stă de cele mai multe ori ceva, acel ceva!”» gândi folosindu-se de motto-ul cârlig, ce se regăsea și pe broșura simpozionului, după miros, proaspăt tipărită, cu o grafică de excepție.
«Din păcate conștiința umană vine greoi la moștenirea idealurilor!» cumpăni tulburat Constantin, cu o mână-n buzunarul pantalonului, atingând cu buricele degetelor niște monede, pe care-și definea astfel amprenta; în fața tabloului baroc reprezentându-l pe episcop.
– „Admirat de Trithemius şi Pelbartus de Themesvár, elogiat de Pierre Nadal şi Nicolaus Olahus, Sfântul Gerardus de Cenad rămâne dincolo de personajul propriei legende un autor învăluit în incertitudini şi mister, cu o biografie mai apropiată de prodigiu decât de argumentul istoric”. Hagiografie! Prezenta Excelența sa, reluându-și discursul după o scurtă pauză.
(…)
Prezența la simpozion era numeroasă, generoasă. Participanți din lumea academică, cercetători distinși, specialiști cu certe deschideri interdisciplinare. Mass media acoperise în mod neașteptat de bine subiectul, evenimentul bucurându-se de o promovare intensă.
„Mai mult decât un festival cultural! Oraşul Timişoara a fost desemnat Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021, investit cu prestigiosul titlu. Toţi ochii vor fi ațintiți pe această Capitală Culturală Europeană, toate reflectoarele vor fi îndreptate spre acest oraş!”
Era amenințarea sau oportunitatea titlului.
Timișoara și-l adjudecase și Constantin simțea că acum, mai mult ca oricând trebuie să se preocupe și îngrijească de punerea în practică a gândului că monedele suvenir sunt și vor fi la mare căutare printre turiști. Nu doar ca un excelent suvenir original dintr-un loc anume, ci purtând alături de amprenta locului o valoare numismatică și de colecție pentru unii oameni, fiind suplimentul ideal pentru fotografiile și filmele realizate de toți localnicii și turiștii.
„The days we save as souvenirs!”
Constantin avea un aer deloc relaxat, speriat. Îngândurat. Tensionat. Se comporta ciudat. Atenția lui părea să se concentreze în altă parte, asupra unor detalii și aspecte de o cu totul altă natură, factură și importanță. Venise la simpozion cu mintea tulburată, invadată de gânduri neclare. Cu privirea încordată. Lipsit de martori și martiri ai neliniștii sale. Circumspect. Venise de la bancă. După o licitație mai solicitantă; spera să fie una din piesele de tipul celor la care face referire o inscripție din vremea regelui asirian Sennacherib (705-681 î.e.n.) care ar putea fi interpretată drept prima atestare a existenţei monedelor. Oferise, pentru a o obține, sute și mii, cu sute și mii mult peste ceea ce-și propusese.
(…)
– Timpul a demonstrat că această Deliberatio ni se adresează nouă, tuturor; cititorului comun! Să conștientizăm că tezaurizăm înlăuntrul nostru comorile unei sapienţialităţi superioare! Se auzi de nicăieri, de undeva greu de reperat.
–„Gerard de Cenad aparține bisericii creștine universale, iar activitatea lui educațională este o punte culturală și nicidecum un motiv de dispută”! Ba chiar o punte pentru multiculturalitatea în unitatea de dinainte de schismă, ținând cont de originea martirului.
–„Nu este nici ortodox, nici catolic și nici protestant, ci poate fi înscris între scriitorii patristici creștini la fel precum Augustin!…” „Portalul Corbii Albi își propune să recupereze moștenirea culturală lăsată de profesorul de teologie și filosofie Gerard de Cenad, făcând în acest sens demersuri pentru organizarea conferinței internaționale Cultură, tradiție și societate – trecut și prezent sub semnul lui Gerard de Cenad (Szent Gellért)” și face apel la renașterea conștiinței…
Se auzi mai mult ca un sunet de fundal, dolby surround cu efecte speciale.
Dezlegare și delegare la căutarea și recuperarea moaștelor, într-un fel! Numai că asta însemna și amenințare la adresa Domului Catolic care deține o vertebră a martirului canonizat. Precum și amenințare la adresa proiectului îndrăzneț de la muzeul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara, al Centrului de Cercetare în Istoriografie Filosofică şi Filosofia Imaginarului, prin care se pregăteşte prima traducere (netrunchiată) a scrierilor lui Gerhard în limba română; prin care se doreşte traducerea în limba română şi publicarea integral, în premieră, a celei mai vechi cărți scrise pe teritoriul actual al României. „Deliberatio supra hymnum trium puerorum ad Isingrimum liberalem”, de Gerard de Cenad.
Se făcu rumoare. Sala se cutremură de atâta murmur. Urmară niște replici (cutremurătoare și ele). Efectele speciale fuseseră urmate de sunetul unor alarme. Ca cele de fum. Ori cele antiefracție. De pe undeva din/în apropierea muzeului Episcopiei Romano-Catolice.
Cu stupoare Constantin se ridică. Fără să stea pe gânduri. Fără strop de remușcare sau nesiguranță. După ce aruncase în aer, într-un gest reflex inexplicabil, consecutiv, cu două monede pe care le prinse apoi, fără emoții, în palmă și își luase într-un gest reflex premeditat servieta și haina. Și plecă în mare grabă. Simpozionul se apropia oricum de sfârșitul anunțat de aceste idei ce răsunau și se desprindeau din ultimele alocuțiuni și aserțiuni. Fără a mai participa la cocktail-ul de socializare, de la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, unde fusese găzduit evenimentul.
„Ridică-te și mergi!” i se păru să audă.
Însă plecând fusese și observat…
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.