Moldova se repeta privind la participanţii la Cina de adio, în camera de cămin C16, lângă Olimpia, 4+1 paturi, unul supraetajat, la ţambal şi la cucurigu. Adio-ul era de la mâncare pentru că, după un scan complet, tot ce se putuse agonisi pe masa de PAL tapetată cu Renaşterea era o bucată de şuncă, şi trei cuburi Knorr Secretul gustului. Trei mai erau şi zilele până la bursă, deja amanetată pentru restanţa la cămin, la pachet cu ameninţările cu evacuarea. Iar şunca, impropriu denumită astfel, era, de fapt, o bucată de slănină – piept de porc cu boia, de dimensiunea unui săpun de rufe, tăiată fâşii după meşteşugul maramureşen al lui Doruleţ.
Părinţelul, după o zi de post negru fără nicio legătură cu Faculta de Teologie pe care o urma, era oricum în convalescenţă, după o incursiune la profesionistele de pe Calea Aradului, de unde se alesese cu oareşce boală ruşinoasă, care-l făcea să-l ştie tot palierul când micţiona, şi nu pentru că exersa la Cântări liturgice. Şi cum antibioticele nu se pot lua pe stomacul gol, după o privire hoţească stânga-dreapta, viitorul prelat înhăţă întreaga bucată de slănină şi o îndesă în concasorul blănos. Ploaia de înjurături şi ţipete de surpriză, sau consistenţa alimentului îl făcu totuşi să nu-şi formeze un bol alimentar corespunzător, şi, după pufnituri şi horcăieli, dădu semne clare de asfixiere.
Moldova şi Tataie se mobilizară şi ei în jurul aspirantului de preot comunal hrăpăreţ, unul încercând să-i descleşteze fălcile, iar celălalt să extragă bucata de slănină franjurată din gât, apucând-o de şoric. Pacientul nu coopera.
Abia după ce Părinţelul se învineţise la faţă, Diţă se hotărî să acţioneze. Pentru politehnistul apatic, care venea de la cursuri, îşi lăsa pantalonii pe vine şi stătea aşa ore întregi, în contemplaţie, cu chiloţii albi de familist Breaking Bad sezonul 1 la vedere, trebuia să se întâmple ceva absolut excepţional ca să-l scoată din stare. Aşa era şi acum, când se ridică încet şi se deplasă, tot cu pantalonii pe vine, spre tentativa de SMURD din mijlocul camerei, îi dădu la o parte pe salvatorii-bătăuşi, cuprinse victima în braţe, pe la spate, şi execută un Heimlich ca la manual, care, după două opinteli, făcu ca bucata de slănină, aproape întreagă, să zboare pe geam, în foaierului birtului La Creşcini, unde un câine de pripas, mereu pe fază, o preluă din zbor.
În timp ce Doruleţ se pregătea să-l execute pe Părinţelul care se făcuse mic-mic, Tataie, filozoful de 32 de ani, întrebă, epicureic:
Salvarea veni tot dinspre Diţă, care, cu ecartul pasului mic, nu ajunsese încă la pat, se opri brusc şi, cu degetul în sus, exclamă:
Cu ecou, prin reveberaţii, prin geamul de parter cu gratii răzbătea spre ei un dulce acord de „Iorgovan frumoasă floare”, pe staţie.
Cinci ore mai târziu, spre miezul nopţii, la reconfigurarea Cinei de adio, Moldova bea ca Ştefan scursuri de bere din zece pahare suprapuse, recuperate de pe la alte mese, cu coji de pâine cu muştar cu aromă de mici, de prin sacii negri, iar Diţă se pregătea să-şi dea iar pantalonii jos. Pe scenă, Bitman presta din hiturile perioadei cu plete: „Stai aşa, stai aşa, stai aşa…”
Cipi, de la C12, în cămaşa galbenă care văzuse la vremea ei sute de interviuri cu zero şanse de angajare, se încumetase, tot la o pâine cu muştar, ca student restanţier şi repetent la Economie şi Administrarea Afacerilor, să-i iniţieze pe disperaţii din jur în tainele antreprenoriatului bănăţean.
La un moment dat, cu gesturi largi de bancher, scoase de la cur o foaie de consistenţa Letopiseţului lui Ureche, care se dovedi a fi Monitorul Oficial al micii publicităţi de pe Bega şi, la secţiunea Bursa forţei de muncă, le arătă un anunţ gri cu chenar negru, ca la decese: „Câştiguri substanţiale – fără experienţă, fără carte de muncă. Venituri zilnice sau săptămânale între 1.000.000 şi 5.000.000 de lei. Calea Lipovei, lângă benzinărie”.
Schimb de priviri. Diţă, Tataie şi Părinţelul, care găsise undeva o jumătate de mic şi îl mânca palmat, dădură din mână a lehamite. Moldova se uită întrebător la Doruleţ, care ridică din umeri:
