Câinele negru, lăsat să păzească o clădire în construcție de lângă Fabrica de bere, care stă neterminată de mulți ani, scoate capul prin gardul de sârmă și se uită pe stradă, întorcând capul în stânga și în dreapta. Mă opresc lângă el și-l mângâi. Dă din coadă și-mi linge mâna. Îmi dau lacrimile. Îmi pare rău de el, că e lăsat singur, acolo. Știu, prea sentimental. E vineri și am hotărât să-mi iau liber, am nevoie de o pauză. Am lucrat toate weekendurile în martie și parcă a trecut primăvara pe lângă mine. Merg dimineața la biserică, liniștea de acolo mă însoțește în plimbarea prin Fabric. Plouă. Îmi place sunetul ploii. Intru în câteva magazine de second hand și-mi iau o rochie și o bluză cu flori, ca primăvara. Știu, nu am nevoie de ele, am prea multe haine deja, dar când mă uit la ele, mă bucură frumusețea lor. Secondurile merg bine, un spațiu de artă din Traian s-a închis. Pe vremuri se spunea că statuia lui Mercur (sau chiar zeul însuși) veghează ca toate afacerile să meargă bine în cartierul Fabric. Acum e cam ruginită statuia metalică, dar încă reprezintă un simbol al cartierului. Îmi iau o plăcintă cu varză de la coșmelia din stația de tramvai. Aș vrea să o mănânc pe o bancă, dar în Piața Romanilor toate băncile sunt ocupate de câte un trecător stingher. S-a oprit ploaia. O fată care aleargă, în pantaloni scurți și maieu, se oprește în fața bisericii Millenium, se sprijină cu mâinile pe genunchi și gâfâie. Un domn mai în vârstă, care stă pe o bancă și mănâncă o merdenea, se uită lung la ea (la fată, nu la merdenea). Trec pe lângă fostul meu liceu, Shakespeare (anul viitor am întâlnirea de 30 de ani!), din care răzbat glasuri de profesori și elevi. Iată clădirea cu oberlicht din sticlă colorată, în formă de coadă de păun. Iată poarta de lemn, cu inimi și lebede. Iată clădirea pe care e scris 1906. Iată Sinagoga, pe lângă ușile căreia a crescut vegetație. Intru în Parcul Regina Maria. O doamnă stă lângă un stejar secular, cu mâinile împreunate și se roagă. Un stol de porumbei aterizează lângă ea, pe alee. Mi se pare că se roagă copacului, dar apoi văd că stă în dreptul crucii de marmură neagră cu Hristos răstignit, inserată în gardul parcului (de prin 1916). Aș vrea să fotografiez scena asta, dar până scot aparatul, femeia își face o cruce și pleacă. Magnolii, iarbă udă, flori, câini scoși la plimbare, mierle. Mă așez pe o bancă și mănânc plăcinta cu varză. Sunt fericită. Prea mult stat degeaba, nu? Alerg să prin tramvaiul 4. În tramvai sunt puțini oameni, unii se uită pe telefon, cu sonorul pornit. Un domn în vârstă ascultă, probabil pe tiktok, pentru că fragmentele de discursuri se succed foarte rapid: „Doamne, miluiește-i pe români!” „Românii trăiesc în pragul sărăciei.” Niște adolescenți, în spatele vagonului ascultă sincron muzică hip hop, manele și râd. Un alt tip, mai tânăr, ascultă un video în care se vorbește despre politică. O doamnă vorbește tare, pe Whatsapp, cu video, cu o altă doamnă, despre mâncare, medicamente, magazine, copii. Vreau să mă dau jos cu o stație mai repede, să scap. Mi-e mintea hăituită. Nu văd banca de metal din stația de tramvai și dau cu tibia în ea. Mă așez pe bancă, așteptând să treacă șocul durerii. Tramvaiul și oamenii pleacă. E liniște.