Piața are un aer de vechi și de neîngrijit. Investițiile pentru renovare încă sunt axate pe centrul orașului, unde sunt așteptate cu optimism hoardele de turiști în 2021, când Timișoara urmează să devină Capitală Europeană a Culturii. Însă mai sunt câțiva ani până atunci. Avem motive de speranță că investițiile vor fi extinse și spre alte cartiere. Până una, alta, în pofida aspectului cam ponosit, Piața Traian, încărcată de istorie, este plină de viață. La parterul vechilor palate alternează baruri mici cochete, galerii de artă, buticuri prêt-à-porter ale noii generații de designeri locali cu magazine kitschoase cu de toate, unde poți găsi în același loc de la cuie până la sutiene. Nostalgicii comunismului pot intra într-o cofetărie în care mobilierul păstrează atmosfera anilor 1980, iar în sălile mai largi se țin cursuri artistice pentru copii. Străduțele laterale sunt flancate de sediile spațioase ale comunităților de slovaci sau croați, de unde răzbate muzica tradițională, iar dacă îți strecori capul pe fereastră și tragi cu ochiul, vezi tineri dansând polca sau mazurca pe melodiile la acordeon ale lui Walter Ostanek, în trei pași simpli, săltăreți. Bărbații mențin o conexiune fermă cu partenerele, primul pas fiind întotdeauna mai mare, urmat de doi pași mai mici. Cu ani în urmă am luat și eu câteva lecții în vederea participării la o nuntă de slovaci, unde nătâng, cu pași prea mari, m-am poticnit de mine însumi, spre amuzamentul bătrânilor cu fețe late, roșii și mustăți încolăcite.
Proiectată de arhitecți italieni și francezi în secolul al XVIII-lea, Piața Traian este o bijuterie arhitectonică, o replică mai mică a Pieței Unirii, mai liniștită și mai puțin aglomerată. Cu tencuiala căzută, acoperișuri degradate, pline de găuri și porumbei, palatele încă mai transmit ceva din strălucirea secolelor trecute. Îmi face plăcere să stau în acest colț al pieței și să-mi imaginez domni în haine cu guler înalt, joben și pantofi cu cataramă mare, la braț cu doamne în rochii cu crinolină, șolduri luxuriante, corsete cu broderii și mărgele, cu pălării extravagante, străbătând vocal piața, pierzându-se discret pe străduțele dintre palate sau urcându-se într-o trăsură care să-i ducă în Cetate.
— Berea și cartofii dumneavoastră, îmi spune tânărul cu brațe tatuate și pălărie de hipster.
Mă ridic brusc. Porumbeii de pe caldarâm zboară speriați în grupuri dezorganizate. Palatul din față ia aspectul Muntelui Olimp, iar statuia zeului Mercur, până acum într-o veșnică imobilitate, se întoarce către piață. Toiagul devine un arc Longbow – stil Robin Hood, de înălțimea arcașului –, aripile de la picioare se măresc și se lipesc de spate, transformându-l într-un Eros, zeu al iubirii. Lumea trece grăbită, tinerii vorbesc între ei, râd, spun bancuri, flirtează, se iau de mână sau trec cu gândurile lor. Alții sunt pur și simplu indiferenți. Nimeni nu are privirea îndreptată spre cupola palatului unde se întâmplă minunea. În tot acest furnicar, am impresia că sunt singurul care vede transformarea. Noul personaj, metamorfozat, se rotește ușor către piață, își scoate încet, cu mișcări de cunoscător, săgeata din tolbă, armează arcul și își plimbă autoritar vârful săgeții peste mulțime în căutarea unei victime. Cuprins de un impuls greu de stăpânit, îmi rup cămașa, rămânând în pieptul gol și strig cât pot de tare:
— Trage!
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.