Banca de scont

✦

„Bună dimineața! Haide, grăbiți-vă, astăzi veți avea o zi specială!” Mama copiilor nu s-a înșelat. În acea sâmbătă, la Timișoara, Marius, în vârstă de 13 ani, și Felicia, în vârstă de 14 ani, aveau un program pe care îl așteptau cu mare nerăbdare: un tur ghidat al centrului orașului și al Muzeului de Artă împreună cu prietenii lor de la atelierul de desen, pe care îl frecventau de ani de zile. „Desenul și pictura nu se nasc dintr-un balon de săpun, ci din observarea a ceea ce artistul are în jurul lui. Ca să creăm artă, trebuie să știm unde trăim și cine sunt cei din vecinătatea noastră”, a spus profesoara Oana.

Toți tinerii artiști de la atelierul de desen și Oana s-au adunat în fața Catedralei din Piața Victoriei. Când a sosit ghida lor, Alexandra, a fost întâmpinată cu aplauze. „Bună ziua tuturor și bine ați venit! Sunt fericită să fiu ghida voastră și sunt foarte bucuroasă că astăzi vom petrece un timp împreună!”, a spus ea fluturându-și umbrela roșie în aer. „Să plecăm la drum!” Grupul a aflat multe lucruri despre Timișoara: când a fost construit canalul râului Bega și de ce, când a fost ridicată Catedrala ortodoxă, ce se afla în interiorul clădirii albe pe care toată lumea o numește Opera, de ce clădirile de pe ambele părți ale Pieței Victoriei sunt atât de diferite, unele într-un stil minunat și altele mai modeste, care este originea Statuii Lupoaicei – Lupa Capitolina și așa mai departe. 

Au traversat Piața Libertății: „Acolo era vechea primărie”, a spus ghida, îndreptându-și vârful umbrelei roșii spre una dintre clădiri. Ajunși pe strada Alecsandri a întrebat: „Cine știe de ce această clădire are un stup de albine în relief în partea de sus a fațadei?” a spus ea arătând spre o casă frumoasă de pe colț în stil Secession, ca atâtea alte clădiri din zonă. Toți au ridicat capul, dar nimeni n-a schițat nici un răspuns. „Aceasta casă a fost, cândva, sediul unei bănci și albinele mereu au reprezentat munca grea și economia resurselor. Prin această imagine a stupului, banca dorea să transmită oamenilor, ideea de efort și încredere”.  

José Miguel Viñals, „Caietul cu semnături”, 2024