Să stea în voie la Combega a ajuns doar mai târziu, fie când se întorcea de la şcoală, fie când venea cu prietenii, pentru că le plăcea să privească râul acela mic, sălbăticit, cu apă puţin adâncă şi limbi de nisip. Ici-colo, se iveau câteva beţe de stuf, tufe de tot felul şi câte un bolovan, probabil adus de copii mai mari. Frumos era şi podul de lemn, mai înalt, de trebuia să urci câteva trepte ca să‑l treci, iar apoi, pe partea cealaltă, să cobori. Deşi apa era mereu călduţă, pentru că venea de la uzina electrică, ei nu se scăldau acolo pentru că preferau să meargă la Bega, unde aveau un loc al lor, mai aproape de casă. Vara, la ei în cartier, ieşea multă lume la plajă, lângă Bega. Îşi aduceau pături sau cearceafuri, le puneau pe malul înalt, pe iarbă şi stăteau până seara. Era ca la ştrand. Din când în când trecea câte un caiac sau un schif, pe care le urmăreau cum înaintau lăsând în urmă mici unde, ce formau un unghi ascuţit. Copiii se duceau la gropană, iar vocile lor se auzeau de departe. Locului acela, aflat vizavi de fabrica ILSA, îi spunea aşa pentru că, din cine ştie ce pricină, malul înalt de pământ se surpase cândva pe o porţiune de câţiva metri, iar cel de piatră al Begăi se rupsese şi el, formând un loc cu apă puţin adâncă, cam până la genunchiul copiilor. Era lung de vreo 5‑6 metri şi lat cam de vreun metru şi jumătate. Cei care nu ştiau să înoate trebuiau să aibă grijă, pentru că, spre Bega, apa se adâncea brusc şi, chiar limpede fiind, nu vedeai pe unde calci. Copiii mici erau însoţiţi de părinţi, care îi supravegheau atenţi.

Dintre cei care ştiau să înoate, unii săreau de pe mal, cu mâinile şi capul înainte, feieş sau ghemuit, cu picioarele strânse, tiribombă. Alţii preferau să meargă la scările de piatră, existente din loc în loc, unde coborau şi intrau lin în apă. Nu ţineau să facă spectacol, să fie remarcaţi. Dar cei mai tari erau cei care aveau curajul să sară de pe pod. „Ăştia‑s nebuni!”, mai spunea câte cineva, gândindu‑se că pe fundul apei ar putea să fie lucruri mari, aruncate, sau chiar ţăruşi rămaşi de la construcţia podului, de care să se lovească.