Odată ca niciodată, a fost o fetiță timidă care iubea portocalele. Portocalele, pentru ea, erau amintirea iubirii, dar și a penuriei din orașul copilăriei ei (…) care nu avea un nume real pentru mulți oameni care locuiau în alte orașe, în alte ţări. Portocalele îi aminteau de vacanțele fierbinți de vară (…) cu părinţii ei, de plimbările lungi în pădure cu tatăl ei în întuneric, de privitul licuricilor cu el, dar mai ales de statul la coadă iarna în anii ‘80, pentru singura livrare anuală de portocale de decembrie la colţul străzii bunicii ei.

Unde s-a dus ziua mea de naștere? își întreba fetița părinții an de an. Nefiind totuși o fetiță fantastică, nu a putut scăpa de trecerea timpului. Fetița a crescut inevitabil. Adolescenta care a devenit a crescut și ea (…) (Femeia tânără) s-a tot mutat din oraș în oraș și din țară în țară. Se simțea uneori ca într-un fel de vacanță dincolo, deși trebuia să studieze și să muncească, așteptând mereu acel ceva, tânjind să găsească din nou acel sentiment evaziv de acasă.