MV
Studenți fiind, cântam la serate dansante organizate de Centrul Universitar. O vreme am cântat săptămânal la cantina MV (Mihai Viteazul) a Politehnicii. Sigur, grosul publicului era studențimea, dar nu numai. Venea tinerime filo-vestică de toate culorile, elevi, studenți, chiar și oameni cu serviciu. În sală încăpeau câteva sute de persoane, dar mereu se adunau mai multe. Când se epuizau biletele, cei rămași fără încercau să intre pe geam sau ascultau și chefuiau în fața ușii. Mă gândesc că, dacă nu ploua, poate era chiar mai confortabil acolo decât în înghesuiala dinăuntru.
La MV am înțeles cu adevărat ce înseamnă succes de public. Când cântam Satisfaction, vedeam în sală fete trăgându-se de păr ca în clipurile Beatles. Grupul de fani din jurul nostru se lărgișe. Fetelor li se zicea „groupies”, iar băieților „rockeri”. Ne ajutau cu sculele, cu ordinea, cu instalatul, cu publicitatea. Era o competiție între ei să ne intre în grații. Cei mai apropiați nouă erau Dudu, Csaka, Mike, Cacu și Ciombe (poreclit astfel pentru că semăna cu dictatorul african). Fiecare îl ajuta pe unul din membrii trupei. Dudu pe Mony, Csaka pe Nicu, Mike pe mine, Ciombe se ocupa de bilete și de garderobă. Câteodată mai făcea și pe prezentatorul.
La MV, programul ținea două-trei ore. Începeam la opt și luam o pauză. Alternam piese vocale și instrumentale. Vocea era amplificată, dar nu aveam un program structurat. Marele șlagăr al vremei era Satisfaction. Alte mari succese erau I Saw Her Standing There de Beatles și I Need You de Kinks. Aceste piese se găseau, deci, mereu pe listă. Când o cântam pe una din ele, întreaga sală cânta cu noi. Se bătea cu picioarele în podea și toată clădirea rezona de parcă treceau batalioane de blindate. Metodistul de la ASCR (Asociația Studenților Comuniști Români) s-a speriat că o să cadă clădirea. Mi-l amintesc și acum, apropiindu-se de noi cu o față îngrijorată, rugându-ne să ne temperăm publicul.
Succesul ne-a adus nu numai fani, ci și conflicte cu autoritățile. (…) Primul nostru contact cu aparatul de control a avut loc la scurt timp după ce am început să cântăm la MV. Am fost chemați la ASCR (Asociația Studenților Comuniști din România) și, pentru început, ni s-a cerut să nu mai cântăm atât de tare (în ciuda stațiilor improvizate, tot tare era), să limităm engleza și să amestecăm beat-ul cu alte genuri precum tangoul, valsul sau muzica ușoară românească. Am dat din cap, dar nu ne-am conformat. Ni s-a sugerat, apoi, o soluție de compromis, să cântăm beat, dar cu texte traduse și adaptate. Am refuzat din nou. Intransigența noastră a făcut o impresie bună asupra fanilor, dar nu și asupra conducerii ASCR. Ca atare, după o jumătate de an (sau poate mai mult) la MV, am fost dați afară.
Nu știu dacă ideea cu traducerea textelor ar fi servit atât de bine intereselor autorităților. Să traduci Satisfaction putea face cântecul să sune, la nivel fonetic, mai puțin imperialist, dar exista și șansa ca o traducere bună să-i accentueze mesajul rebel, care, poate, în engleză, o limbă pe care o știam fiecare mai mult sau mai puțin aproximativ, nu era înțeles întru totul. Noi am refuzat să traducem pentru că engleza suna cool. Era limba universală a rockului. Imperialistă sau nu, îți dădea sentimentul că ești conectat la o lume mai mare, care se întinde dincolo de granițele imperiului sovietic.
E adevărat că autoritățile încercau să ne și folosească, dar numai arareori în felul în care o fac politicienii astăzi, căutând să profite de popularitatea unei trupe ca să se promoveze pe ei înșiși. Dar exista și asta. De noi s-a folosit astfel Ion Iliescu, pe atunci tânără speranță a PCR. În contextul unui sistem cu partid unic și cu alegeri manipulate, popularitatea de acest fel era pusă în umbră de impresia bună pe care o putea face un politician superiorilor, în postura de vajnic soldat al războiului ideologic împotriva Occidentului.
Slujbașii ASCR au încercat să ne folosească, fără succes, în contextul războiului ideologic dus de sistemul comunist împotriva trecutului reacționar al națiunii. Ne-au rugat să cântăm, de exemplu, în noaptea de Înviere, ca să facem concurență opiului popoarelor, adică serviciului religios. Ni s-a dat voie să cântăm până târziu, tocmai ca să ținem tinerii departe de biserică. Din păcate, manevra n-a funcționat, pentru că, la miezul nopții, studenții, nu- mai bine adunați de noi, au plecat încolonați către Catedrală.
