În plită s-ard-a
opta poruncă
în Vörös Csárda
când se mănâncă

felul lui Rózsa,
Dom’ Trandafir,
tuberculoza,
de-a păr a fir,

fie prin șperla
grea, de Imperiu,
dată, la Gherla,
ca un criteriu —

pieptul de porc
umplut cu fungi,
să facă smiorc
nasul, de ungi

cu hrean piureul
și ficățeii
de pui —, tuleul,
ce-l văd nițeii,

pe sub vreo fustă,
să se zbârlească,
precum în pustă
glonțul în țeastă!

Din Seghedin
până-n The New
York Times, cu cin-
zeci „frate-miu”,

cu frații Szabó,-n
Sânnicolau,
spunându-și: „À bon
entendeur, Ceau!”,

cu, după Kossuth,
vreun franctiror,
erou, pe Roș’ út,
făcut de zor,

betyár-ul Sándor,
șesului breaz
punându-i șa-n dor,
bici în macaz

și ciardă-n chef,
la drum de Viena,
și-abcedef…,
adic-a „n”-a- 

ncercare — șmotru
ca pentru front —
a lui, doar lotru,
nu vagabond,

de evadare
după vreo lepă
cu gura mare
plină de stepă,

fuge și-acum
spre-o Timișoară,
din Kufstein cum
i-a fost să sară,

și-o roză-broșă
să redeschidă
în Ciarda Roșă
cu-o cărămidă.