M-ai sunat pe celular

și mi-ai strigat că ești fericită

pentru că în sfârșit ai găsit

la chioșcul cu ziare din Piața Traian

pânza de păianjen în care

eu tocmai mă rătăcisem cândva

și încă mă zbăteam în virtutea

inerției simțind cum încet încet

se înalță coboară de undeva de-aiurea

în fața mea (i se zice linia orizontului)

o pulbere roșie un zid fâlfâind

translucid între mine și tine

***

Întâlnirea

Dumnezeu era pe aici prin cartier

bântuia mai mereu prin Piața de Fân

într-o zi cred c-am schimbat câteva

vorbe unul cu altul. Era şi el acolo

un bătrân amărât cu problemele lui

cu necazuri. Era modest aproape umil

nici nu voia să se recomande. Pe obraji

îi călătoreau câteva broboane (lacrimi?

sânge? sudoare?). Apoi s-a făcut invizi-

bil după ce un copil al străzii i-a azvârlit

în palma deschisă spre cer o monedă strălu-

citoare ca o salivă de-ţi lua – pe moment –

pur şi simplu privirea.

***

S-a ales pulberea. o mână întinsă bolborosește.

lacrimi livrești. plânsul culturii. ici-colo mici bălți

pe trotuarul ludic-tremurător. prin tălpi trece un fior.

copilul înalță brațele spre un cuvânt global

ce vuiește până departe sub ramuri violent înflorite.

pași încercuiți în memorie târăsc totul cu ei

în lumina ce mișcă abia perceptibil iarba inteligentă

și norii (ca niște gogoșari) de mai an. Ultimul tramvai

din veacul trecut se retrage demn și umil în același

depou arhaic cu ferestrele ciuruite vizavi

de strada Enric Baader numărul 3.