Sharky. Nu știam prea multe despre el, apărea și dispărea. Îmbrăcat mereu la fel, cu niște blugi largi, stil baggie pants și o bluză de trening verde, pe cap mereu aceeași șapcă. Ne povestea ba că a fugit de la casa de copii, ba că are părinți undeva departe, dar ia bătaie și nu vrea să se întoarcă. Se lipea de câte o gașcă și de regulă era acceptat ca un marginal suportabil, ca ciorile din parcul de lângă catedrală. Nimeni nu le vrea, dar ne-am obișnuit că vin în fiecare seară acolo. Părea de vârsta noastră, deși era cam pitic. Uneori părea mai bătrân, scofâlcit și grav ca un moș, alteori doar un copil nărod. Sharky, de unde o fi venit porecla? Oare de la nasul coroiat? În mod sigur nu de la personalitate. Era la fel de spălăcită ca părul lui tuns foarte scurt. Iarna dispărea de tot, nu știa nimeni nimic de el până când se încălzea iar vremea primăvara următoare. Băieții care vorbeau cu el mai des ziceau că stă cu aurolacii prin canale. Hai, mă, că nu te cred. Nu arată ca ăia și nici nu pute ca ei. Bă, nu știu, poate fabulează iar.

Peste vară îl mai cazau băieții din gașcă, cei care locuiau fără părinți. Unii erau crescuți de bunici, alții stăteau mai mult singuri. Nu am știut niciodată unde erau părinții lor, dar nu insistam cu întrebările. Deși nouă pe vremea aia ni se părea genial să stai singur, se vedea pe chipul lor că nu le convine să discute despre asta. Măcar aveau unde locui și primeau bani de la părinții plecați. Nimănui nu-i păsa dacă se descurcau la școală. Sharky era pe scara supraviețuirii urbane doar cu o treaptă mai sus decât aurolacii și nici aia nu era foarte sigur. Cel mai des i se făcea milă de el lui Bogdan, care locuia cu bunică-sa chiar în Victoriei. Probabil pentru că înțelegea cel mai bine dintre noi ce înseamnă să fii al nimănui. Atârnam după ore la Omi*. Pipam două-trei-cinci țigări înainte să ne cărăm acasă. Sharky nu avea ore. Nici țigări. Unteduci? Acas’, mi-e foame. Mi-a făcut bună-mea macaroane. Pot să vin și eu? Hai, mă, hai. Da’ supă a făcut bună-ta? Ieri, da’ nu știu dacă mai e. Și se duceau agale spre catedrală. Unul lung, unul scurt, amândoi la fel de sfrijiți.

*Birtul Omi, renumit în anii 90-2000, se găsea în părculețul din spatele Palatului Loffler (cu McDonalds la parter) din Piața Victoriei