freidorf
în grădina din freidorf
tata culege caisele căzute în iarbă
vreau să fac răchie erste klasse
mi-a spus ieri
în timp ce își lipea marginile bidonului de tablă
pe cerul jos
trec nori albi acum
deasupra spinării încovoiate a tatei s-au oprit doi
un înger căzut
mă gândesc
în timp ce el își îndreaptă spatele
dă la o parte cu o mână ceva ce îl jenează acolo unde nu poate să vadă
și
cu cealaltă
plină de caise putrede
își face
semnul
crucii
*
grădina din freidorf
dă în alte grădini
nu ai spune când intri aici
că
e o oază
în jurul căreia
ne-am obișnuit să trăim
vecinul maghiar cu familia lui
romii cu familia lor
un saș singur
și noi
cu hamacul în care se leagănă daria
de la unii la alții
primind peste gard
câte o roșie
sau dăruind
miez proaspăt
de
caisă
*
în grădina din freidorf
poți crede
uneori
că nu există decât
cer
lumină
și zgomotul șinelor pe care trece leneș
un marfar
și
pentru că așa stau lucrurile
aici
la periferia unui oraș din ce în ce mai emancipat și liber
poți să lenevești în iarbă
privind scenetele dariei
care
ne spune printre replicile apărute spontan
că
atunci când va fi mare
are să se angajeze
actriță
la
unul
dintre cele 4 teatre
ale orașului
*
în freidorf
la capătul străzii noastre
imediat la stânga
s-a renovat vechiul cinematograf
e o bijuterie de loc
apa îi mai lipsește
pentru ca johnny weissmuller
să poată înota mai departe
în stilul său unic
oricum
după atâția amar de ani
în care
nicio stradă nu-l putea aduce acasă
și toate casele păreau să se năruie
acum
e bine
la cinema
e un ecran modern
unde se proiectează filme despre curaj și libertate
printre care
și cel despre
viața
lui
*
în freidorf
e un parc
ce poartă numele unui poet maghiar
petofi sandor
pe care îl iubesc încă din prima tinerețe
nu știu de ce
de mai bine de 20 de ani de când locuiesc aici
scriind la rândul meu despre oameni
și despre micile întâmplări ale cartierului
îmi tot vin în minte versurile marelui poet
„cum de rămân nespânzurați
acești nenorociți și hoți
poate pentru că nu sunt
atâția arbori pe pământ
de care să atârne toți”
mă duc în parc când îmi vin versurile astea în minte
mă așez pe o bancă
și îi spun lui Sandor
că oamenii s-au schimbat
că nu mai există nenorociți și nici hoți
că ceea ce ne dorim
e bunăstarea și fericirea celor de lângă noi
și a noastră
că spiritul revoluționar s-a convertit în bunătate și acceptare
că ceea ce este acum pe lume
este
de
iubit
