Fosta piață Iosefin a fost demolată în 2013. Un loc nu foarte „elegant“, în care puteai întâni mereu o faună pestriță, de la legumicultori la valutiști, de la undițari la șuți și de la ciobani la buticari, dar de care mă leagă multe amintiri, în special din perioada liceului, când veneam pe aici să ne luăm langoși cu brânză și mărar. Țin minte că într-o zi, în 1996, am văzut în vitrina unei tarabe, la care se vindeau casete cu muzică populară românească și sârbească, albumul Ostalo je ćutanje al trupei Riblja Čorba. Și, pentru ca surpriza să fie și mai mare, am găsit și o casetă pirat cu albumul Maori i Crni Gonzalez al trupei punk Atheist Rap din Novi Sad. Fiindcă aveam fix bani pentru două casete, în acea zi am renunțat la langoși.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.