La ăștia ai nimănui se țineau cele mai meseriașe chefuri. Nu era nimeni să se plângă de grohăielile de la casetofon. Nici să ne interzică să fumăm în casă. Cele mai faine erau alea la care jucam mimă până dimineața în bucătărie. Sau atunci când am jucat Țară, țară, vrem ostași în Parcul Bucovina la trei noaptea. Sigur am trezit vecinii, dar nu a venit nimeni să comenteze. Apoi ne-am dus la Marius, stătea chiar lângă parc. Marius era un tip cu care se împrietenea ușor oricine, dar mai ales fetele, avea o empatie și o blândețe pe care nu le bănuiai din prima. Părea ca oricare dintre băieți – tricou negru cu Burzum sau My Dying Bride, bocanci, blugi rupți. Te așteptai să fie tembel și s-o facă pe durul, ca restul. Dar după ce toți ceilalți băieți se făcuseră de mult mangă și nu mai aveam ce vorbi cu ei, l-am găsit pe Marius singur în bucătărie. În jurul lui, mormane de sticle goale și farfurii murdare. Ne-am apucat să facem curățenie. Ești ok, l-am întrebat. Mă gândesc că plecați dimineața acasă și iar rămân singur. Taică-meu e mai mult la sat, îmi lasă bani și nu îl văd cu lunile. Și-atunci ne-a povestestit despre mama lui care i-a părăsit de câțiva ani, a plecat în America cu altul. A lăsat în urmă doar pantofii roșii cu toc, o eșarfă de satin și niște bigudiuri. Le mai avea încă, ascunse în dulapul lui, taică-su s-ar fi enervat dacă ar fi aflat. Maică-sa îl mai suna din când în când, îi trimitea pachete de ziua lui și de Crăciun. O dată i-a luat bilete de avion, că voia să îl vadă. S-au întâlnit în aeroport, i-a luat o Cola și un burger și apoi l-a urcat în următorul avion înapoi. Futu-i, ce porcărie, am zis, l-am îmbrățișat și Marius a plâns. Ce este greșit la mine? Nu este nimic greșit la tine, ești un tip fain.

Dimineața, când au pornit tramvaiele, am plecat acasă. Stăteam fără să vorbim, cu capetele sprijinite de ferestrele murdare și priveam în gol. După o noapte ca aia, lumina se simțea ca o palmă peste față.