Piața Badea Cârțan / Piața de fân

✦

— Ai mai intrat vreodată într-un labirint? m-a întrebat.

— Nu. De ce?

— Pentru că s-ar putea să nu mai ieșim, mi-a zis pe un ton foarte grav. Niciodată.

Ca multe alte atracții din bâlciul Luna Park instalat pe timpul verii în Piața de Fân, labirintul oferea mulțimii de gură-cască un șir de vitrine cu geamuri mari, în care puteau fi văzuți în răstimpuri cei care, odată intrați, încercau să găsească disperați o cale de ieșire. Cei mai mulți erau caraghioși, pentru că se loveau de pereții de sticlă și de oglinzi montate pe un traseu misterios, înșelător, și, tocmai pentru că se știau priviți, zâmbeau cu expresii dintre cele mai stupide, exprimând teama și comicul, totodată. Nu de puține ori, se loveau între ei, ciocnindu-se.

— Deci? și-a arcuit sprâncenele Beatrice.

— Da, intrăm. Nu mă sperii eu de-o prostioară ca asta. În trei minute ieșim, o să vezi.

— Ești sigur?

— Foarte sigur. Am intrat și am ieșit de sute de ori din labirintul din Parcul Pionierilor. Sunt campion, ai încredere în mine.

— Bine, atunci hai.

Ne aflam de mai mult de trei ore în labirint. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că dincolo de vitrinele care se vedeau la intrare se afla un spațiu atât de mare. Cred că ocupa mai bine de o jumătate din suprafața întregii piețe. După cele trei ore de rătăcire în care ne-am amuzat, ne-am alergat, ne-am dat pupici prin geam lipindu-ne nasurile și buzele de suprafața sticlei care ne despărțea, pentru a ne reîntâlni după aceea din teama de a nu ne pierde unul de celălalt, am obosit și ne-am așezat pe podea. Nu mai trecea nimeni pe lângă noi, nu mai vedeam pe nimeni prin geamuri.

— Beatrice, tu ești de-ai casei, ai mai fost în labirint, nu-i așa? Tu știi să ieși, da?

Ea m-a privit clipind des, încurcată.

— Beatrice, o să ieșim, da?

— Nu știu cum se iese. N-am mai fost aici niciodată.

Răspunsul ei mi s-a dus direct în stomac, precum căderea în gol de pe Podul Modoș, la scăldat în Bega. Se înserase. Prin geamuri și oglinzi, luminile pieței se reflectau tremurând ușor. Becurile colorate ale ringhispilului împrăștiau zigzaguri dezordonate de fascicule de lumină pe chipurile noastre.

Fragment din capitolul „Litere în zid”, din romanul „Vulpea lui Akira”, de Ioan Mihai Cochinescu, Editura Trei, 2022