Orașul cu picioare lungi
mă caut prin buzunare de puțin Dumnezeu
dau peste frânturi de cer
vin uscat
pâine și teamă
țin capul sus
mă mângâi pe gene
și sper că n-o să facă din mine
afișe pro singurătate
nici n-o să îngăduie
ploaia uitării
așa dezvelită de suflet cum sunt uneori
cine?
dacă Dumnezeu e la plimbare
prin sufletul meu…
și mai sper că
în timp ce păşesc stângaci de mână cu mine
prin aerul dintre cer și pământ
o să-mi anime scoarța singurătății
personajele din visele mele
copacul însuși sau fratele lui geamăn
pianul de sub mare
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.