În preajma sărbătorilor, în piațeta din Soarelui* apare un staul. În iesle e un prunc – Pruncul. În preajma lui, părinții și magii. Oamenii se apropie de staul cu smerenie, scot mâinile din buzunare, își freacă palmele, fac câteva cruci, trag copiii după ei, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mânuța pe Domnul. Cei ascultători sunt mângâiați pe creștet, cei îndărătnici sunt apostrofați, uneori amenințați. Până la urmă, se supun toți. Și așa.

E dimineață. Ies de la căldurică, cu gândul la o cafea. În piațetă nu e decât un moș, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stâlpii staulului, ca și când ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă și-mi iese imediat în întâmpinare. Alunecă, se dezechilibrează, se-adună, se-avântă iar. Uite-l, a ajuns la câțiva pași de mine. E roșu și agitat.

– A dispărut, hai repede!

– Cine, unde?

Mă apucă de mână și mă trage după el. Ajungem lângă staul. 

– Ce-i, ce s-a-ntâmplat?

Își face cruce, mă ceartă:

– Cum ce, ești orb?! A dispărut! L-a furat!!!

Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut. Ieslea e goală! Moșul e tot mai nervos, mă prinde de mână, mă zgâlțâie, ce fel de creștini suntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii noastre! Habar n-am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decât tâmpenii, gen lasă, tataie, că sigur o să aducă altul în loc, sau poate o să se-ntâmple o minune, mai știi?

– Hai la o bere, zic.

Bătrânul se potolește. Se uită insistent la ieslea goală, de parcă ar aștepta o binecuvântare. Își pune căciula, își șterge ochii cu batista:

– Iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem.

Pornim. Braț la braț, că alunecă.

*

n.r. Piațeta la care se face referire în text se găsește în fața Școlii Gimnalizale nr. 30 din Cartierul Soarelui