Ion Monoran

Poetul Ion Monoran s-a născut în 18 ianuarie 1953 în satul Petroman, astăzi parte a orașului Ciacova, Județul Timiș. Este considerat una dintre vocile reprezentative ale poeziei generației optzeciste și, totodată, un revoluționar autentic pentru rolul decisiv pe care l-a avut în declanșarea Revoluției Române din decembrie 1989 la Timișoara.

Monoran a refuzat să își publice poemele într-un volum înainte de 1989, respingând cenzura regimului comunist. În 1971, în ultima clasă de liceu, a fost exmatriculat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, reușind să-și finalizeze studiile abia în 1978, în regim seral, la Liceul de Filologie-Istorie din Timișoara. “La optsprezece ani am fost exmatriculat din liceu pentru că am vrut să văd mormântul lui Tutankhamon, eu, fiul unei femei de serviciu şi al unui ceferist cu origine foarte sănătoasă, şi am fost acuzat de concepţii mici- burgheze. Am renunţat la şcoală, la compromisul părului scurt, şi în aprilie 1971 m-am angajat ca muncitor necalificat. La douăzeci de ani, când m-am îndrăgostit de expresionismul german, mă consideram Barbu Lăutaru cu moartea pe gură. Am stat un an fără serviciu, hoinăream prin parcuri şi cafenele cu Trakl, cu Rilke, cu P. Celan în traducerea N. Cassian, cu Roethke, cu J. Follain şi Poezia nordică modernă sub braţ”, a scris Ion Monoran.

Din 1973 a frecventat Cenaclul „Pavel Dan” al Casei Studenților din Timișoara, iar în 1976 a debutat cu poemele Prietenilor mei și Multă vreme în revista Forum studențesc. A colaborat, ulterior, cu revistele Orizont, Echinox, Amfiteatru și Luceafărul.

În 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele din fața locuinței pastorului László Tőkés din Piața Maria, îndemnând lumea să protesteze împotriva dictaturii. A fost momentul care a determinat transformarea protestului local într-o amplă mișcare anticomunistă, unul dintre momentele-cheie ale Revoluției Române din 1989.

După căderea comunismului, Ion Monoran a fost unul dintre membrii fondatori ai Ziarului Timișoara și ai Societății Timișoara, ca susținător activ al valorilor democratice.

A murit în urma unui infarct în 2 decembrie 1993, la doar 40 de ani, chiar înainte de apariția primului său volum de versuri. Opera sa a fost publicată în mare parte postum:

Locus periucundus (Editura Marineasa, 1994)

Ca un vagabond într-o flanelă roșie (Editura Marineasa, 1996)

Eu însumi (Editura Cartea românească, 2009)

Dragă poezie (antologie, Editura Brumar, sub egida Bibliotecii Județene Timiș Sorin Titel, ediție îngrijită de Tudor Crețu, 2013)

Antologia Dragă poezie a fost reeditată în anul 2023 de Editura Humanitas, într-o ediție îngrijită de Viorel Marineasa.

Pentru contribuția sa literară și civică, Ion Monoran a primit mai multe premii literare și a fost declarat, postum, Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Astăzi este considerat Erou al Revoluției din 1989 și un poet important al literaturii române. Criticul literar Cosmin Ciotloş afirmă că Ion Monoran este unul dintre poeţii de vârf ai generaţiei sale, plansându-l în top 5 al celor mai reprezentativi poeţi optzecişti: „Ion Monoran, dincolo de episodul lui legendar, dincolo de curajul nesmintit pe care l-a avut, e unul dintre poeții de forță ai acestei generații (generația optzecistă), într-un fel anticipând-o (…) Monoran era undeva în avangarda scrisului de poezie încă de prin 1976, înainte ca Cenaclul de Luni să ia naștere.”

În memoria poetului, la Timișoara are loc în fiecare an Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran, reunind poeți și artiști din țară și din străinătate pentru a aduce în prim-plan poezia și libertatea de exprimare.