Înainte de retragerea din activitatea de polițist, Blidaru avu grijă să-și cultive câteva amiciții în fiecare dintre serviciile și compartimentele Poliției Județene. Știa că unele informații, cum ar fi cele de la fața locului, se scurgeau în mai toate direcțiile datorită haosului în care se

desfășurau cercetările la fața locului. În timp ce vechile ranchiuni ale celor din Serviciul Judiciar față de el erau încă valabile, printre cei din Serviciul Criminalistic nu se cunoștea acest lucru.

Parcă la câteva străzi distanță de sediul Poliției Municipale (n.r. pe strada Andrei Mocioni, nr. 8-10) și, printr-un mesaj pe Whatsapp, își dădu întâlnire, pe o bancă mai ferită de pe malul canalului Bega, cu unul dintre criminaliștii care participaseră la cercetarea din casa lui Popescu.

– Care-i treaba cu moartea primarului? întrebă Blidaru.

– Deocamdată nu se știe mare lucru. Dar e destul de multă agitație, chiar dacă poate nu se vede. A fost la fața locului și procurorul de la tribunal, șefii de servicii, șefii secției pe raza căreia locuia Popescu.

– Cred că a fost haos.

– Îți dai seama. Cum e de fiecare dată când se întâmplă ceva mai deosebit. Lucrai cu Popescu?

– Deloc. N-am avut niciodată vreun contact cu primarul. Tocmai de asta sunt curios să știu ce ați descoperit în casa lui.

– N-am găsit nimic care să ne capteze atenția. E posibil să mai facem o cercetare. Cel puțin așa am înțeles că ar fi cerut procurorul. Am sigilat locuința și nu mai intră acolo nimeni în lipsa noastră. Tot ce am ridicat din casa lui Popescu prelucrăm de zor. De la București ne presează să acceptăm niște oameni de la ei ca să ne ajute. Facem raportări non-stop.

– Am auzit că pe ecranul telefonului lui Popescu era un număr de telefon. Neapelat.

– Chiar mă întrebam când aveai de gând să ajungi la subiectul ăsta.