Când ne-am mutat în Circumvalațiunii 3, pe strada Timiș, cartierul era în șantier. Mama mă ducea în spate la școală, printre mormane de pământ, pe o cărare bătătorită care se transforma în mocirlă, când ploua. Toată zona era excavată, făceam slalom printre gropile imense în care urmau să fie turnate fundațiile viitoarelor blocuri. Uneori ne opream să ne uităm în adâncul lor, nu știam nici noi ce căutam, dar peisajul era provocator după ce văzusem filmele cu Winnnetou și cele cu cowboy și indieni alergându-se prin deșert și printre canioane. În locul împușcăturilor, domina zgomotul betonierelor, al excavatoarelor, al macaralelor, devenit sunet de ambianță obișnuit. Se lucra zi și noapte. Cum ne îndepărtam spre Clinicile Noi, de exemplu, se făcea liniște, zgomotul se auzea ca înăbușit în pâslă, apoi, spre Catedrală, pierea.