Tunelul iubirii

✦

Te-am rănit, nu mă ierta.

Amintește-ți că ne-am fost

tăceri,

că ne-am fost iubire.

Între anotimpuri

am fost unul, celuilalt

promiși,

dar cineva

ne-a scris altfel, povestea

*

Într-o lume fără nume

gânduri pleacă, și se  întorc,

sufletul se risipește

în iubiri fără noroc.

Noaptea mi te-aduce

în vis.

Pe obraz, 

amăgitor  sărut.

*

Am vrut să-mi fii iubire în

iernile

când viscolul va

bate cu putere-n porți.

Dar ai ales o altă primăvară

care avea să risipească

parfumul florilor în

zorii altei sorți.

*

Rănit de tristeți te

întorci la mine,

aripă și zbor să-ți fiu

prin toamna din

tine.

Pe alei, doar

verdele din amintiri,

și dansul tinerelor

ploi din vremea

când ne iubeam.

*

Din pragul sufletului

tot mai grăbite îmi

pleacă visurile.

Cu inima rănită

te întorci la mine.

Să te iert, aș vrea,

să te vindec, nu pot.

Luciana Ianculescu