Piața Unirii, Muzeul de Arta
Cetate Piața Unirii, Muzeul de Arta ✦ În Piața Unirii au înțeles perfect de ce se spune că Timișoara a fost un oraș multicultural și multireligios: foarte aproape una de alta…
M-am născut la 24 octombrie 1968, în Barcelona, un oraș al literaturii, iar din 2007 trăiesc la Timișoara, un oraș care are toate șansele să devină unul. Nu sunt scriitor, ci cititor. Împeună cu data mea de naștere, să fiu cititor este una dintre puținele certitudini pe care le am în viață. Sunt un cititor pasionat încă din copilărie și sper să rămân astfel până la sfârșit.
Pentru că știu cât de mult mi-a oferit lectura — bucuria de a-mi imagina nenumărate aventuri, emoția întâlnirii cu personaje memorabile și râsetele stârnite de benzile desenate care mi-au însoțit copilăria — mi-am dorit să scriu o poveste care să adune toate aceste lumi laolaltă. Și am vrut să fac acest lucru reunind cele două repere geografice care îmi definesc astăzi existența: Timișoara și Spania.
Așa s-a născut „Caietul cu semnături”, o poveste despre aventurile pline de peripeții ale doi frați din Timișoara care trebuie să călătorească prin timp și spațiu pentru a aduna autografele unor dintre cei mai importanți pictori spanioli din toate timpurile.
În timp ce scriam, vedeam cu ochii minții străzile, piețele și clădirile Timișoarei, dar și locurile din diferitele regiuni ale Spaniei unde se desfășoară acțiunea. Această legătură cu realitatea îmi hrănea imaginația și mă făcea să trăiesc povestea cu intensitate. Alergam alături de personaje pe strada Palanca, mă pierdeam prin sălile Muzeului de Artă din Piața Unirii și mă emoționam sau zâmbeam ca și cum aventura ar fi fost a mea.
Scriitorul și filozoful Horia-Roman Patapievici notează în volumul „Partea nevăzută decide totul” (Humanitas, 2024, p. 15): „însuflețirea unui gând exterior se face într-un singur fel: scriindu-l pe suflet (…); cine scrie pe un suport material fără să scrie și în suflet, este concluzia lui Platon, e ca și cum ar «scrie pe apă»”.
Aventurile lui Marius și Felicia au fost scrise mai întâi în sufletul meu. Poate de aceea le-am trăit ca pe o realitate, la fel cum am trăit, în copilărie, realitatea atâtor aventuri descoperite în cărți.
Am scris de-a lungul timpului și poezie sau texte scurte, însă nu le-am publicat niciodată. Le păstrez pentru cercul meu intim, ca pe niște conversații personale cu mine însumi.
Cetate Piața Unirii, Muzeul de Arta ✦ În Piața Unirii au înțeles perfect de ce se spune că Timișoara a fost un oraș multicultural și multireligios: foarte aproape una de alta…
Fabric Liceul Calderon ✦ În acea zi, când copiii au plecat la școală, Dușu a profitat de ocazie pentru a-și căuta aliați în aventura lui. Spiridușul de la liceul Jean Louis…
Cetate Banca de scont ✦ „Bună dimineața! Haide, grăbiți-vă, astăzi veți avea o zi specială!” Mama copiilor nu s-a înșelat. În acea sâmbătă, la Timișoara, Marius, în vârstă de 13 ani,…
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.