Lucian Ionică

Lucian Ionică

✦

M-am născut în Timișoara și am locuit mulți ani în Fabric, în aceeași casă cu scriitorul Virgil Birou. Am debutat în clasa a X-a cu o proză scurtă, publicată în Colecția Povestiri științifico-fantastice, nr. 346. În perioada aceea începusem deja să frecventez cenaclul Pavel Dan, de la Casa Studenților din Timișoara, iar la Cineclubul CFR Timișoara am urmat un curs, finalizat cu realizarea unui film metaforă, de 3 minute, pe peliculă de 16 mm, Coktail. În același an am devenit membru fondator al cenaclului de literatură SF H.G. Wells, de la Casa Studenților, care a editat fanzinul Paradox, în care am publicat frecvent. Ulterior am participat și la cenaclul Helion. În 1980 am fost angajat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde, împreună cu profesorul Vasile Crețu, am realizat o serie de filme documentare pe teme de etnografie și folclor. În 1983 îmi apare primul volum de proză, Ziua confuză, la Editura Albatros, iar în 1989, romanul Țarcu, la Editura Facla. În 1985 am publicat în Almanahul Anticipația 1986 un chestionar sociologic, având ca temă preferințele cititorilor privind literatura SF. S-au primit la redacție 1652 răspunsuri, care au fost prelucrate și rezultatul a fost publicat în anul următor, în Almanahul Anticipația 1987.

După 1989, am devenit cadru didactic la secția de Jurnalism, nou înființată la Universitatea de Vest din Timișoara, iar ulterior am fost redactor șef și apoi director al Studioului TVR Timișoara, unde am realizat mai multe reportaje și documentare.

Am publicat câteva volume de specialitate:

– Imaginea vizuală, Ed. Marineasa, Timişoara, 2000

– Dicționar explicativ de televiziune englez-român, Universitatea de Vest, Timişoara, 2001 și Ed. Tritonic, 2005 (ediție revăzută și adăugită)

– Introducere în industria şi producţia de televiziune, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2009

– Documentar și adevăr, Ed. Institutul European, Iași, 2013.

– Viitorul din noi, Ed. Junimea, Iași, 2026

La Memorialul Revoluției din Timișoara am inițiat și coordonat volumele I (2014) și III (2016) din Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989. Mai multe proze și studii de specialitate au fost publicate în volume colective.

Am inițiat și am fost directorul Festivalului Documfest, festival internațional de filme documentare, în 2008 și 2009.

Am fost contributor la:

– Manualul de jurnalism, vol. I şi II (coord. prof. univ. dr. M. Coman), Ed. Polirom, Iaşi – ediţiile I (1997, 1999), II (2001) şi III (2009)

Am îngrijit volumele de corespondență:

– Virgil Birou – Scrisori către Romul Ladea, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2021

– Gheorghe Azap – Din lumina inimii – Scrisori către Elena Wagner, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2024

Expoziţii foto personale:

– La lină fîntînă – Universitatea de Vest din Timişoara (1985); Secţia de etnografie a Muzeului Banatului (1986); Biblioteca Judeţeană Arad (1986); Casa Universitarilor Cluj (1987); Muzeul Satului Bucureşti (1987)

– Măsuratul oilor – Universitatea din Timişoara (1987)

– Călătoria  – Galeria Pygmalion, Timişoara, (2012)

– Cappadocia – Expoziție individuală la Festivalul Simfest, Târgu Mureş (2013) și expoziție colectivă la Galeria Helios, Timișoara (2013)

– Eliberaţi de frică – Timişoara, decembrie ‘89 – Galeria Calpe, Timişoara, (16.12.2014 – 15.01.2015) și expoziție permanentă la Memorialul Revoluției (2015 – 2022)

Cineclubul CFR

Cineclubul CFR

Fabric Cineclubul CFR ✦ Era o zi obișnuită de februarie, mă aflam la Clubul CFR, situat în centrul orașului, pe strada dintre fântâna cu pești și grădina de vară Cina, celebră…

Parcul Regina Maria

Parcul Regina Maria

Fabric Parcul Regina Maria ✦ Vara, când grădiniţa se închidea, copiii mici din zonă puteau să meargă cu o femeie care lua copii în grijă. Ei o chemau pe nume, tanti…

Strada Dacilor

Strada Dacilor

Fabric Strada Dacilor ✦ În vremea copilăriei sale, prin anii ’50, în serile de iarnă, după ce se culca, privea fascinat tavanul camerei, captivat fiind de baletul luminilor în mişcare, proiectate…

Bega în Fabric

Bega în Fabric

Fabric Bega în Fabric ✦ Să stea în voie la Combega a ajuns doar mai târziu, fie când se întorcea de la şcoală, fie când venea cu prietenii, pentru că le…

Piața Traian

Piața Traian

Fabric Piața Traian ✦ Ascultându-i pe oamenii mari, când se mai strângeau ca să povestească, a aflat despre unul Schneider, pe care ei îl lăudau pentru că a reușit să făcă…